Glamour la pătrat! Nepoatele gemene ale Prințesei Diana au defilat la Săptămâna Modei de la Londra

Glamour la pătrat! Nepoatele gemene ale Prințesei Diana au defilat la Săptămâna Modei de la Londra

Amelia și Eliza Spencer au strălucit din nou pe catwalk, în splendidele creaţii ale unui tânăr designer britanic.

Gemenele Amelia şi Eliza Spencer sunt nepoatele regretatei Lady Di. FOTO: Profimedia

Surorile gemene Amelia și Eliza Spencer au făcut furori la Săptămâna Modei de la Londra , apărând pe podiumul de modă în prezentarea designerului britanic Josh Birch Jones, în plină ascensiune. Nepoatele Prinţesei Diana , acum în vârstă de 30 de ani, și-au etalat siluetele suple în rochii de seară din colecția de toamnă/iarnă 2023 a lui Birch Jones.

Amelia Spencer a ales să defileze într-o rochie lungă pe un umăr şi cu şliţ adânc, realizată dintr-un material strălucitor într-o frumoasă nuanţă de verde smarald. Mulată pe corp şi având un umăr evidenţiat stilistic, rochia i-a pus în valoare trupul fără cusur.

Tot pe un umăr a fost şi rochia purtată de sora ei geamănă, Eliza Spencer, care însă a avut ataşată şi o capă lungă, care dădea dramatism ţinutei de seară. Ambele piese vestimentare, croite dintr-o catifea de culoare bleumarin, bordată cu cristale multicolore, i-au dat Elizei un aer de prinţesă modernă.

Cele două surori au ales coafuri simple, cu părul prins la spate, fie în coadă de cal, fie în coc, pentru a lăsa la vedere frumoasele creaţii vestimentare.

Selectul eveniment fashion a fost găzduit de exclusivistul Dartmouth House din cartierul londonez Mayfair, un fost conac care se mândrește cu o arhitectură elegantă originală, cum ar fi un tavan pictat de Pierre-Victor Galland, situat chiar deasupra marii scări de marmură belgiană.

Amelia Spencer se pregăteşte pentru nuntă

Amelia Spencer, sora mai mică a lui Kitty Spencer și geamăna Elizei Spencer, se va căsători cu logodnicul ei, Greg Mallett, după mai bine de un deceniu de când sunt împreună. Aceasta ar putea fi prima mare nuntă din 2023, având în vedere familiile din care fac parte cei doi, precum şi pretenţiile şi aşteptările pe care le are nepoata Prinţesei Diana.

FOTO: Instagram, Profimedia

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro