
Goana după carnea de porc pentru Crăciun a început: „Îl iau acum, să fiu sigur.” Cât costă un kilogram în viu
Deși mai sunt două luni până la Crăciun, românii nu mai așteaptă luna decembrie pentru a-și asigura carnea pentru sărbători. În gospodăriile din satele românești, porcii sunt deja rezervați, iar unii crescători spun că au vândut tot încă din octombrie.
Sacrificarea porcului de Crăciun este una dintre cele mai importante şi aşteptate tradiţii româneşti care însoţesc sărbătorile de iarnă şi, deşi până atunci mai sunt două luni, anul acesta mulți cumpărători s-au grăbit să-şi asigure deja c arnea de porc crescut în curte. În numeroase sate din țară, crescătorii spun că nu mai au animale disponibile şi că listele de rezervări sunt complete, pentru că în 2025 cererea depășește cu mult oferta.
Tot mai mulți români aleg să cumpere porcul în viu, direct din gospodărie, pentru a se bucura de gustul autentic și de siguranța alimentară. În unele zone, rezervările au început încă din septembrie, iar prețurile se mențin apropiate de cele de anul trecut, în ciuda creșterii costurilor la cereale.
În localitatea bihoreană Rontău, fermierul Dorel Pașcalău crește aproximativ 20 de porci pentru sezonul de iarnă, însă mai bine de jumătate dintre ei sunt deja vânduți. „Porumbul s-a scumpit. Eu l-am luat cu 1,4 lei. Noi nu punem concentrate, doar cereale și mâncare naturală. De aceea și carnea e altfel, are gustul acela adevărat de Crăciun”, a declarat el pentru Antena 3 .
Practicile s-au schimbat: cumpărătorii nu mai așteaptă târgurile din decembrie, ci își asigură porcul din timp, plătind un avans de aproximativ 400 de lei pentru rezervare. Momentan preţul în viu este între 15 și 17 lei pe kilogram, însă fermierii avertizează că tarifele ar putea urca pe măsură ce se apropie sărbătorile.
Cerere mare, ofertă limitată
Cererea este ridicată mai ales pentru rasele românești și cele premium, precum Mangalița, Bazna sau Duroc roșu, recunoscute pentru carnea fragedă și grăsimea naturală, dar oferta este destul de mică, deoarece pesta porcină africană a diminuat efectivele, iar mulți dintre micii fermieri au fost nevoiți să renunțe la creșterea porcilor.
Pentru cumpărători, însă, gustul tradițional rămâne de neînlocuit.
„Am venit să-l văd, să știu ce mănânc. La magazin nu am încredere. E tradiție. Fără porc crescut la țară, nu e Crăciun. Îl iau acum, să fiu sigur”, a spus Florin Dulău, un client venit din oraș special pentru a-și rezerva porcul.
România continuă să se confrunte cu un deficit de carne de porc de peste 40%, iar importurile cresc anual. Tocmai de aceea, porcul crescut în gospodărie, hrănit natural și sacrificat după tradiția românească, a devenit un produs tot mai râvnit.
În multe cazuri, animalul rămâne la fermier până în preajma Crăciunului, când cumpărătorul vine doar pentru tăiere și tranșare. Cei care locuiesc la bloc preferă adesea ca totul să se facă la fața locului, „ca la țară”, evitând deplasările și păstrând ritualul autentic al sărbătorii.
Pe măsură ce decembrie se apropie, crescătorii se așteaptă la o avalanșă de cereri noi, dar şi la o creştere a preţurilor.
Sursa: adevarul.ro