Gorghiu, despre votul în cazul Vosganian: Un accident; m-aș fi așteptat la o atitudine mai responsabilă

Gorghiu, despre votul în cazul Vosganian: Un accident; m-aș fi așteptat la o atitudine mai responsabilă

Președintele PNL, Alina Gorghiu, critică votul dat de senatorii liberali în cazul lui Varujan Vosganian, pe care îl califică drept ''un accident'', și precizează că parlamentarii partidului care nu vor vota la vedere, de aici înainte, în cazuri similare, ''vor fi în situația de a nu fi respectat o decizie asumată politic de întreaga conducere a PNL''.

''Senatori din toate partidele au votat, astăzi, regretabil, pentru a bloca bunul mers al justiției. Nu vreau să arunc responsabilitatea asupra acestui vot pe alte partide. Din păcate, nici domnul senator Varujan Vosganian, nici unii dintre colegii din PNL nu au înțeles că parlamentarii nu trebuie să fie mai presus de ceilalți cetățeni ai României. Dacă nu vom reuși să avem încredere în justiție, nimic nu se va putea schimba în România. M-aș fi așteptat la o atitudine mai responsabilă și la mai puțină emoție din partea senatorilor. Acest vot nu este definitoriu pentru PNL, îl consider un accident. Asemenea situații sunt de neacceptat. Parlamentarii PNL care nu vor vota la vedere, de aici înainte, în cazuri similare, vor fi în situația de a nu fi respectat o decizie asumată politic de întreaga conducere a PNL'', scrie Gorghiu, joi, pe pagina sa de Facebook.

Reacția liderului PNL vine după ce senatorii au respins joi solicitarea procurorului general, Tiberiu Nițu, de încuviințare a începerii urmăririi penale față de senatorul Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, în dosarul Romgaz. AGERPRES


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…