Gorghiu: PSD e în disoluție, omul rațional în partid e Dragnea

Copreședintele PNL Alina Gorghiu consideră că PSD ar fi "în disoluție", activitatea guvernamentală blocată, iar "omul rațional" în partid, Liviu Dragnea, "singurul lider politic care mai reușește să dea o direcție politică în Partidul Social Democrat".

"PSD e în disoluție, activitatea guvernamentală este blocată. Singurul lider politic din PSD care reușește să mai dea o direcție politică în PSD e domnul Dragnea. Nu am o preferință pentru domnul Dragnea, l-am criticat de câte ori am avut ocazia, dar este totuși omul rațional din PSD. În momentul în care a fost condamnat într-un dosar, a făcut pasul lateral. În cazul lui Victor Ponta, clar, nu e cazul, văd, acest lucru", a declarat, luni, Gorghiu, la TVR.

Liderul PNL a reluat tema alegerilor anticipate, precizând că acesta este un subiect asupra căruia acceptă un dialog cu premierul Ponta.

"Aștept un dialog și accept orice fel de dialog cu Victor Ponta și cu ceilalți lideri ai partidelor politice parlamentare, dacă agreează tema alegerilor anticipate. Dacă Victor Ponta peste două săptămâni se întoarce în țară (...) eu voi veni din orice colț al țării și voi sta să dialoghez cu domnia sa pe această temă a alegerilor anticipate pentru că sunt absolut convinsă că situația delicată și gravă în care Victor Ponta ne-a pus, eu chiar îi spun criză politică, poate fi soluționată prin alegeri anticipate", a adăugat Alina Gorghiu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Noua Eră / O poveste care dă fiori despre ce va să vină...

2 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

3 Jaful spectaculos pe care nimeni nu l-a observat timp de trei zile. Hoții care au fugit cu peste 100 milioane de euro nu au fost prinși

4 A fost prins criminalul lui Gheorghe Chindriș. Detalii șocante din anchetă: victima, lovită în cap cu un calorifer electric

5 Mafioți ucraineni au folosit identitatea unei judecătoare a CCR pentru a fura o firmă din România. „Am formulat plângere penală”