Grecia amână închiderea centralelor pe lignit din cauza crizei energetice

Grecia a decis să amâne închiderea centralelor termice pe lignit cu cel puţin trei ani şi să crească extracţia de cărbune din cauza crizei energetice care afectează ţara şi toată Europa, în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a profitat miercuri de inaugurarea unui parc fotovoltaic în Kozani (nord-vestul Greciei), o regiune unde funcţionau în urmă cu câţiva ani cele mai mari centrale de producere a energiei electrice pe bază de cărbune, pentru a anunţa că ţara va fi obligată să-şi ajusteze planul de tranziţie energetică din cauza crizei şi a creşterii preţurilor la energie şi combustibili.

Liderul conservator a semnalat că centrala pe lignit Ptolemaida 5 va continua să funcţioneze cel puţin până în 2028, cu trei ani mai mult decât era prevăzut.

Prim-ministrul elen a adăugat că este posibil să se extindă şi funcţionarea altor două centrale, cele de la Agios Dimitrios şi Melitis, a căror închidere era prevăzută pentru anul următor.

În plus, compania electrică de stat DEI va majora cu 50% extracţia de cărbune ca măsură temporară pentru a contracara criza energetică.

"Această problemă este comună în toată Europa şi de aceea toate ţările au în vedere alternative de tranziţie cu diverse surse de energie pentru a se proteja de de cele mai rele scenarii posibile", a semnalat liderul conservator, care a subliniat că aceste măsuri nu vor schimba obiectivele ambiţioase ale Greciei de a reduce cu 50% emisiile de CO2 până în 2030. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă