Grecia cere ca gestul Vaticanului de predare a unor piese din Partenon să fie urmat

Grecia cere ca gestul Vaticanului de predare a unor piese din Partenon să fie urmat

Muzeele Vaticanului au dat marţi Greciei trei piese din Partenon, templul dedicat zeiţei Atena Partenos, ridicat pe acropola Atenei, în urmă cu 2.500 de ani, partea greacă apreciind că gestul ar trebui urmat şi de către alţii, o referire probabilă la o colecţie de sculpturi din templul antic care sunt deţinute de Marea Britanie, relatează Reuters.

Partenon din Acropole - Atena, Grecia. Foto: Daciana Stoica

Fragmentele au fost în colecţiile papale ale Muzeelor Vaticanului timp de mai bine de un secol şi Papa Francisc a ordonat returnarea lor luna trecută, potrivit Agerpres.

Papa le-a donat lui Ieronim al II-lea al Atenei, arhiepiscopul ortodox al Atenei şi primatul Bisericii Ortodoxe Greceşti, ca gest de dialog ecumenic cu biserica romano-catolică.

Reprezentantul lui Ieronim al II-lea la ceremonia de semnare de marţi la Muzeele Vaticanului, părintele Papamikroulis Emmanouil, a numit gestul Papei „istoric”.

Părintele Papamikroulis Emmanouil a spus că mai sunt „multe de făcut pentru a vindeca rănile” şi „traume suferite de acest monument (Partenon) din cauza practicilor care aparţin unui trecut îndepărtat”.

„Speranţa este... că gestul Sfântului Părinte va fi urmat de alţii. Sfinţia Sa Papa Romei a dovedit că acest lucru este posibil şi realist”, a spus el.

Partenonul a fost finalizat în secolul al V-lea î.Hr. şi frizele sale decorative conţin unele dintre cele mai mari exemple de sculptură greacă antică.

Conform site-ului Muzeelor Vaticanului, piesa care a revenit în Grecia este capul calului care trăgea Carul Atenei pe partea de vest a clădirii. Celelalte componente provin din sculpturi reprezentând capul unui băiat şi cel al unui bărbat cu barbă.

În discursul său de la ceremonia de semnare, guvernatorul Vaticanului, cardinalul Fernando Vergez, a spus că cele trei piese au fost obţinute de papalitate „corect” la începutul secolului al XIX-lea, fără a da detalii.

Odată cu donaţia către Grecia, Muzeele Vaticanului nu mai deţin componente din Partenon. Piesele sunt returnate în contextul în care Londra şi Atena au început discuţii asupra unei colecţii cunoscute sub numele de Sculpturile Partenonului deţinute de British Museum.

Grecia a cerut în repetate rânduri returnarea permanentă a sculpturilor, pe care diplomatul britanic Lord Elgin le-a luat din templu la începutul secolului al XIX-lea, când era ambasador în Imperiul Otoman, conducătorul Greciei de atunci.

Muzeul Britanic a exclus de mult returnarea pieselor din marmură, care includ aproximativ jumătate din friza de 160 de metri care a împodobit Partenonul şi insistă că au fost obţinute în mod legal.

Luna trecută, directorul British Museum, George Osborne, a declarat că Marea Britanie lucrează la un nou aranjament cu Grecia prin care Sculpturile din Partenon să poată fi văzute atât la Londra, cât şi la Atena.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Procuror cu mașină de 180.000 € trecută în declarația de avere / Familiile din DNA: Cât se câștigă la „birourile Kovesi”, din România

2 Justiția din Ro a luat-o razna? Cum este posibil așa ceva?

3 Dezvăluirile scandaloase de acum 15 ani despre Coldea și Băsescu se cam adeveresc...

4 Misterele Budapestei / Un fost parlamentar Fidesz ar avea dovezi despre modul în care guvernul Ungariei s-a implicat în România și a finanțat aspirațiil…

5 VIDEO Imagini greu de privit cu un șofer de TIR român...