Grecia: Dijsselbloem și Schauble susțin că reuniunea Eurogroupului va fi "foarte dificilă"

Grecia: Dijsselbloem și Schauble susțin că reuniunea Eurogroupului va fi "foarte dificilă"

Reuniunea de sâmbătă a miniștrilor de finanțe din zona euro va fi "foarte dificilă", întrucât reformele propuse de guvernul grec "nu sunt suficiente" pentru a lua în calcul un acord privind reluarea ajutorului internațional pentru Atena, a afirmat președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, citat de AFP.

"Principala problemă este încrederea" între Grecia și partenerii săi europeni, a spus Dijsselbloem la sosirea la reuniune, considerată crucială pentru menținerea Greciei în zona euro.

Anterior, olandezul Eric Wiebes, secretar de stat în ministerul de finanțe, a spus că mai multe guverne din zona euro, printre care și cel de la Haga, "au serioase îndoieli" privind angajamentul și capacitatea Atenei de a aplica efectiv reformele propuse de guvernul lui Alexis Tsipras pentru a-i convinge pe europeni să aprobe un nou program de asistență financiară.

La fel de pesimist s-a dovedit a fi și ministrul german de finanțe, Wolfgang Schauble, care a spus la sosirea la Eurogrup că negocierile vor fi "extrem de dificile".

"Vom avea negocieri extrem de dificile", a afirmat Schauble, adept recunoscut al unei linii foarte dure față de Atena.

Ceva mai optimist s-a dovedit a fi ministrul austriac de finanțe, Hans Joerg Schelling, care a afirmat că există 60% să se obțină un acord în Eurogrupul de sâmbătă, relatează Reuters, citând agenția austriacă APA.

Schelling atrage însă atenția că aceste șanse se pot materializa doar dacă Grecia va prezenta garanții pentru implementarea măsurilor de reformă. "Dacă garanțiile nu apar, șansele se vor inversa", a spus el. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului!

2 LIVE Rezultate alegeri Primăria București / Ciprian Ciucu, câștigător detașat al fotoliului de primar general

3 Dezvăluiri bombă. Numele femeilor celebre care îl „vizitau” pe Adrian Mutu, după transferul în Anglia. „Pe asta n-am mai spus-o. A fost acolo”

4 LIVE Alegeri București / Sub 600.000 de bucureșteni și-au ales primarul

5 BREAKING „O candidată de gen feminin, prioritate absolută la tineri”