Grecia: Guvernul suplimentează numărul grănicerilor şi UE pe cel al ofiţerilor de azil pentru a reduce aglomeraţia din taberele de migranţi

Grecia intenţionează să angajeze 1200 de agenţi de frontieră suplimentari în lunile următoare, în efortul de a limita intrările de migranţi din Turcia. La rândul său, biroul Uniunii Europene pentru azil, EASO, îşi va dubla personalul din Grecia pentru a accelera gestionarea refugiaţilor, transmite marţi dpa.

A fost lansat deja concursul pentru ocuparea primelor 400 noi posturi de gărzi de frontieră, ce urmează să fie desfăşuraţi la graniţa terestră de nord-est. Alţi 800 de grăniceri vor fi desfăşuraţi ulterior în insule din Marea Egee, a menţionat Ministerul protecţiei civile, citat de agenţia ANA-MPA.

Directoarea EASO Nina Gregori a anunţat la rândul său marţi că această agenţie îşi va dubla personalul din Grecia pentru a accelera procesarea solicitărilor de azil, în baza unui acord în acest sens încheiat la Atena cu autorităţile greceşti.

În prezent în Grecia lucrează 500 de ofiţeri ai EASO, a precizat Gregori.

Sosirile de migranţi în Grecia s-au intensificat din aprilie, după trei ani de relativă stagnare.

În baza acordului din martie 2016 dintre Uniunea Europeană şi Turcia, Grecia îi returnează pe toţi migranţii ale căror cereri de azil sunt respinse. Ritmul sosirilor a depăşit însă de la bun început rata de procesare a cererilor, iar situaţia refugiaţilor din insulele din Egee s-a înrăutăţit dramatic în ultimele zece luni, zeci de mii de oameni înghesuindu-se în momentul de faţă în tabere construite pentru mai puţin de 6000, notează dpa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR