Grecia: Premierul Mitsotakis anunţă achiziţionări de arme, în timp ce tensiunea cu Turcia creşte

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat sâmbătă un "important" program de cumpărare de arme şi o reorganizare a forţelor armate ale ţării, în timp ce tensiunea cu Turcia creşte în Mediterana orientală, informează France Presse.

Mitsotakis a precizat că Grecia urmează să-şi procure 18 avioane de vânătoare de fabricaţie franceză Rafale, precum şi fregate şi elicoptere, să recruteze 15.000 de soldaţi suplimentar şi să finanţeze mai substanţial industria sa de apărare.

"A venit ora să ne întărim forţele armate. Este vorba despre un program important care va forma un scut naţional", a declarat premierul într-un discurs la Salonic, în nordul Greciei. El a adăugat că acest program ar urma să permită crearea a mii de locuri de muncă.

Turcia şi Grecia, ambele membre ale NATO, îşi dispută zăcăminte de hidrocarburi în Mediterana orientală, într-o zonă pe care Atena o consideră ca fiind sub suveranitatea sa.

Premierul Mitsotakis a acuzat sâmbătă Turcia că "ameninţă" frontierele orientale Europei şi că "pune în pericol" securitatea regională.

Tensiunea între cele două ţări a crescut când Turcia a trimis la 10 august o navă de prospecţiune seismică, însoţită de nave de război în apele revendicate de Grecia, ceea ce a determinat Atena să lanseze manevre navale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români