Grupurile anti-război care lucrează din umbră la subminarea regimului lui Putin

Grupurile anti-război care lucrează din umbră la subminarea regimului lui Putin

De la mișcările partizane de rezistență și militari, la opozanți și disidenți în exil, Vladimir Putin nu duce lipsă de oponenți care doresc să-i vadă încheiat regimul și care în acest scop se implică în acțiuni de subminare.

Mai multe grupuri antirăzboi s-au mobilizat împotriva lui Putin FOTO Arhivă

Armata Națională Republicană (ANR)

A devenit cunoscută după invazia rusă în Ucraina pe fundalul unei serii de sabotaje și atacuri asupra centrelor de înrolare și depozitelor de muniție.

Totuși, despre această grupare antisistem, una dintre cele mai vehemente, se știu puține lucruri concrete legate de dimensiunea și structura sa operațională, și la un moment dat au existat îndoieli asupra existenței sale reale.

Se crede că pe parcursul războiului ANR și-a extins orizontul de operațiuni la asasinate ale figurilor pro-Putin, respectiv atacuri cibernetice asupra rețelelor informatice ale corporațiilor rusești majore.

Membri ai grupării au revendicat responsabilitatea asupra orchestrării atacului cu mașină-capcană în urma căruia și-a pierdut viața jurnalista pro-Putin Daria Dughina, fiica filosofului ultranaționalist Alexandr Dughin.

Purtătorul de cuvânt al ANR este Ilia Ponomarev, un fost deputat rus care a devenit opozant al regimului de la Kremlin, înființând mai multe portaluri media.

În octombrie, Armata Națională Republicană, a susținut că a efectuat un atac cibernetic de proporții asupra grupului de soluții IT Technoserv, în urma căruia ar fi obținut documente guvernamentale importante.

„Noi, activiști, militari și politicieni ruși, acum partizani și luptători în cadrul Armatei Naționale Republicane, îi scoatem în afara legii pe provocatorii de război, tâlharii și asupritorii popoarelor Rusiei. Îl declarăm pe președintele Putin uzurpator al puterii și criminal de război, care a modificat Constituția, a declanșat un război fratricid între popoarele slave și a trimis soldații ruși la o moarte sigură și fără sens.

Credem că oamenii lăsați fără drepturi au dreptul să se răzvrătească împotriva tiranilor. Putin va fi detronat și distrus de noi! Scopul nostru este să oprim distrugerea Rusiei și a vecinilor săi, să oprim activitățile unor oameni de afaceri de la Kremlin care au furat bogăția poporului nostru și comit crime în interiorul și în afara țării. Declarăm oficialii Guvernului Federației Ruse și ai administrațiilor regionale complici ai uzurpatorului. Cei care nu renunță la putere vor fi distruși de noi”, se arată în manifestul grupării.

Legiunea Rusia Liberă și Corpul Voluntarilor Ruși

Sunt batalioane de voluntari formate în principal din cetățeni ruși care au decis să lupte de partea forțelor Kievului după invazia rusă în Ucraina.

Mulți dintre membrii acestor unități sunt foști militari care au înțeles că războiul este doar o parte din mașinăria de propagandă a Moscovei sau acei ruși care au decis că singurul mijloc de a se opune regimului lui Putin este să intre în luptă contra propriei armate.

Am fost șocat de amploarea corupției și a nedreptății care se regăsesc la cel mai înalt nivel [în Rusia']. Am început să analizez situația politică și economică și mi-am dat seama că trebuie să luptăm împotriva acestui regim... Spălarea creierului durează de zeci de ani.

Este un cancer pe corpul lumii. Luați orice conflict militar din lume - cum ar fi în Siria sau în țările africane - și puteți descoperi de fiecare dată mâna Kremlinului”, declara anul trecut unul din acești voluntari pentru Mail Online.

Fundația Anticorupție

Poate cea mai cunoscută mișcare de rezistență care se pronunță împotriva lui Putin și a războiului său din Ucraina, Fundația Anticorupție (FBK), un grup non-profit, a fost fondată de Alecsei Navalnîi, pricipalul opozant al președintelui rus.

A fost lansată în 2011, pe vremea când Navalnîi își lansa cariera politică. În 2013, a candidat pentru funcția de primar al Moscovei, pierzând în fața aliatului lui Putin, Serghei Sobianin.

La fel ca mulți alți disidenții politici, Navalnîi a făcut obiectul unor acuzații de deturnare de fonduri despre care se crede că au fost fabricate pentru a-l împiedica să candideze împotriva lui Putin.

În ciuda acestor piedici a intrat în cursa pentru prezidențiale în 2018, ca ulterior instanțele din Moscova să-i blocheze candidatura din cauza inculpărilor anterioare pentru delapidare.

Doi ani mai târziu, cel care a devenit liderul opoziției ruse a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok înainte de a se urca la bordul unui avion, și a fost extrem de aproape de moarte. Cel mai probabil asasinatul a fost comis la ordinul lui Putin.

După luni întregi de tratament și recuperare la Berlin, disidentul s-a întors în Rusia și de atunci este încarcerat.

Asta nu a oprit fundația sa să continuă să producă materiale anti-Kremlin, mai cu seamă investigații privind corupția guvernului rus și clientelismului pe care se bazează conducerea lui Putin și rețeaua sa de oligarhi,

Documentarele produse de FBK adună în mod constant milioane de vizualizări pe YouTube și pe alte rețele de socializare.

Principalii membri ai echipei lui Navalnîi, jurnalista de investigații Maria Pevcih și avocatul Liubov Sobol, continuă să comunice în numele său și să producă zilnic conținut anti-Kremlin de mare calitate.

Rospartizan / February Morning

Rospartizan și February Morning sunt organizații media înființate de fostul deputat rus Ilia Ponomarev în scopul promovării acțiunilor de rezistență împotriva Kremlinului. Totodată, acestea sunt propuse ca alternative la mass-media din Rusia.

Ponomarev a fost vicepreședintele companiei petroliere ruse Yukos și a fost deputat în Duma de Stat înainte de a cădea în dizgrația Kremlinului când a votat împotriva anexării Crimeei, în 2014. A părăsit Rusia după ce a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri.

Devenit un oponent vocal al lui Putin, a lansat Rospartizan și February Morning după ce Rusia a invadat Ucraina.

Rospartizan este un canal de știri pe aplicația Telegram ce funcționează ca un agregator pentru activitățile de rezistență din Rusia, distribuind și informând cu privire la acțiuni de sfidare, precum ar fi atacurile asupra centrelor de recrutare militară. De asemenea, acționează ca un serviciu de știri pentru ANR.

February Morning este un site de știri și canal de televiziune unde sunt difuzate știri, reportaje și programe anti-Putin și anti-război, ca o contrapondere la canalele de stat care domină undele de emisie rusești.

Totuși, tendința lui Ponomarev de a incita la violență împotriva regimului rus a determinat alte organisme anti-Putin, inclusiv comitetul rus împotriva războiului condus de oligarhul în exil Mihail Hodorkovski, să îl pună pe lista neagră și să îi denunțe activitățile.

Comitetul anti-război din Rusia

Comitetul rus împotriva războiului este o rețea de ruși proeminenți care au început să lucreze împreună după invazia rusă.

Grupul a fost fondat de Mihail Hodorkovsk i - un fost magnat al petrolului care a fugit la Londra în 2013, după ce a căzut în dizgrația lui Putin și a fost închis preț de aproape un deceniu.

Printre membri se numără marele maestru de șah Garry Kasparov, fostul prim-ministru rus Mihail Kasianov și economistul Serghei Guriev, dar și politicieni, oameni de știință, jurnaliști și antreprenori.

În prezent, comitetul face donații și susține două inițiative majore de strângere de fonduri, și anume „Sunrise”, care se ocupă de furnizarea de ajutor umanitar în Ucraina, respectiv „The Ark”, care oferă sprijin financiar și logistic pentru cetățenii ruși care vor să fugă din țară.

„Nu rușii au început acest război, ci un dictator nebun. Dar este datoria noastră civică să facem tot ce putem pentru a-l opri”, se arată pe site-ul organizației.

Spre deosebire de alte organizații, comitetul antirăzboi se concentrează exclusiv pe sprijinirea inițiativelor umanitare și a acțiunilor non-violente, deși centrul său de presă publică articole extrem de critice la adresa regimului Putin și celebrează actele de rezistență, cum ar fi protestele.

Hodorkovski a fost una dintre principalele personalități care s-au pronunțat împotriva lui Ponomarev atunci când acesta a împărtășit detalii despre atacurile incendiare ale ANR și și-a încurajat cititorii și telespectatorii să îi urmeze exemplul.

El a criticat sprijinul acordat de Ponomarev luptătorilor din rezistență care au pretins că au orchestrat atentatul cu mașină-capcană asupra lui Dughina , argumentând că aceasta era totuși un civil nevinovat, și că actele violente ar trebui să se limiteze la combatanții activi.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro