De la prânzurile diplomatice din Washington la strategiile dure ale Moscovei privind Ucraina, traseul lui Iuri Ușakov spune mai multe despre Rusia decât ar vrea Kremlinul să recunoască.

În fotografia oficială de la summit-UL americano-rus din Alaska, un bărbat cu trăsături reținute, aproape impasibile, a stat lângă Vladimir Putin. Se numește Iuri Ușakov – fost ambasador la Washington, acum consilier prezidențial pe politică externă și unul dintre ultimii „guru” ai Americii în anturajul liderului rus. Cu o prezență discretă, rareori intervenind public, Ușakov are însă rolul de a rafina mesajele lui Putin către exterior. Iar în culise, rămâne unul dintre cei care „traduce” America pentru Kremlin și invers.

De la optimism economic la ostilitate ideologică

În anii 1998–2008, Ușakov a trăit la Washington. Zece ani de întâlniri diplomatice, dineuri elegante și un optimism prudent privind viitorul relațiilor ruso-americane. Se întâlnea regulat cu diplomați americani, consilieri de la Casa Albă, dar și cu experți din sectorul privat, într-un efort constant de a deschide canale pentru investiții americane în Rusia.

În acea perioadă, Ușakov părea întruparea diplomatului sovietic „reformat”: fidel liniei oficiale, dar suficient de abil pentru a căuta puncte comune. Își dorea ca firmele americane să vină în Rusia, dar insista ca „politica” să nu interfereze cu afacerile – chiar și atunci când instanțele controlate de stat confiscau active sau arestau oameni de afaceri.

Dar acea epocă s-a încheiat

În 2008, Ușakov s-a întors la Moscova și a intrat în administrația prezidențială. Încet, dar sigur, a devenit un alt om. Nu a fost o ruptură, ci o transformare lentă, dar vizibilă: dintr-un diplomat deschis spre Occident într-un oficial convins că SUA nu mai vor doar profit, ci dominație globală. Pe fundalul protestelor din 2011 și al fricii Kremlinului față de o „primăvară rusă” inspirată de Vest, atitudinea lui Ușakov s-a întunecat, scrie politico.com.

În notițele diplomatice din 2013, el deja începea să vorbească despre „interferența occidentală” în Orientul Mijlociu, în Afganistan și, mai ales, în Ucraina. După anexarea Crimeei, în 2014, Ușakov a întrebat, cu o sinceritate tulburătoare: „De ce ne urăsc americanii?” Era o întrebare pe care nu o rostea niciodată pe vremea când se plimba prin cartierul Dupont Circle din Washington.

America, între simpatie culturală și dușmănie strategică

Întrebarea lui Ușakov a primit un răspuns personal, dar revelator: „Nu urăsc Rusia. Cânt cântece populare rusești. Citesc literatura rusă. Am sperat într-o Rusie deschisă.” Dar acea Rusie nu mai există. Nici în mintea lui Ușakov, nici în strategia oficială a Kremlinului. Totul s-a întors la ideea unui Occident ostil și a unei Ucraine care „aparține” Rusiei.

În ciuda tensiunilor, Ușakov a continuat să mențină contacte până în 2022, când războiul deschis din Ucraina a tăiat orice punți de dialog. În întâlnirile din perioada 2015–2016, era deja fascinat de Donald Trump. Îl numea „proaspăt” și părea să vadă în el o alternativă la vechea ordine liberală internațională. Spre deosebire de Hillary Clinton, Trump părea un „disruptor” care putea fi înțeles – și poate manipulat – de Moscova.

Trump: oportunitate strategică sau risc imprevizibil?

Astăzi, chiar și loialii consilieri ai lui Putin par să aibă dubii. Trump, spun ei, nu este nici inamicul perfect, nici aliatul de încredere. De ce? Pentru că e imprevizibil. Pentru că schimbă poziția de la o zi la alta. Iar diplomația rusă, antrenată în răbdare și calcule reci, se teme de haos.

Tot mai multe voci din Rusia – printre ele, și unele din cercul lui Putin – încep să-l privească pe vicepreședintele JD Vance ca pe o opțiune de viitor. Un izolaționist autentic, care ar putea – într-o bună zi – să ducă SUA cu adevărat în afara NATO. Rusia joacă pe termen lung.

Ucraina – linia roșie a Kremlinului

Cât despre Ucraina, nu există dezbatere reală la Kremlin. Ucraina este, în viziunea lui Putin și a consilierilor săi, inclusiv Ușakov, o parte inseparabilă din „lumea rusă”. NATO nu are ce căuta acolo, iar pierderea Crimeei sau a Donbasului nu este negociabilă. Această dogmă este acum oficială – predată în școli, prezentată pe televiziunile de stat, menționată în notele de briefing pentru summitul din Alaska.

Diplomații americani pot spera într-un compromis. Dar ei par a nu înțelege că nu este vorba despre teritorii, ci despre identitate. Rusia vrea să câștige la masa negocierilor ceea ce nu a putut impune pe câmpul de luptă: o Ucraină subordonată, o Occident fracturat, o lume multipolară în care America nu mai dictează regulile.

O echipă omogenă versus o administrație fragmentată

Putin are alături de el oameni ca Ușakov – veterani ai relației cu SUA, diplomați de școală veche, bine conectați și perfect aliniați. Administrația Trump, în schimb, rămâne o echipă improvizată, fără expertiză reală asupra Rusiei, dominată de o viziune tranzacțională asupra geopoliticii. Când ei vorbesc despre Ucraina, folosesc termeni de „real estate”, ca și cum ar fi vorba despre o vânzare de terenuri, nu despre o confruntare de civilizații.

Jocul lung al Kremlinului continuă

Pentru Rusia, summitul din Alaska nu este un test de diplomație, ci o etapă într-un proiect mai larg: retragerea influenței occidentale din fostul spațiu sovietic, rescrierea ordinii internaționale și, poate cel mai important, resuscitarea visului imperial rus. Fără Ucraina, acest vis rămâne imposibil.

Iar cât timp în jurul lui Putin se află oameni ca Iuri Ușakov – loiali, pragmatici, dar profund convinși că America este inamicul – nimic nu este cu adevărat negociabil.