Guvern: Măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și eliminarea unor inechități sociale

Guvern: Măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și eliminarea unor inechități sociale

Guvernul a adoptat, vineri, o serie de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și eliminarea unor inechități sociale, decizia fiind luată prin intermediul unei ordonanțe de urgență care modifică și completează Codul fiscal, informează un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, setul de măsuri vizează susținerea mediului de afaceri, prin încurajarea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, precum și prin stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare.

"Rezultatele urmărite prin aplicarea acestor decizii sunt: crearea de noi locuri de muncă, încurajarea capitalului autohton, atragerea investițiilor străine directe, mai ales în sectoarele cu valoare adăugată ridicată, investirea în infrastructură și în fabrici noi, dezvoltarea capacităților de producție, astfel încât să se creeze premisa unei creșteri economice sustenabile", precizează Guvernul.

După cum arată sursa menționată, pentru societățile care în prezent desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, facilitatea de scutire de la plata impozitului pe profit se aplică în primii 10 ani de activitate. Pentru contribuabilii nou-înființați care desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, facilitatea se acordă pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

Executivul apreciază că această măsură va stimula activitățile de inovare și cercetare-dezvoltare, cu efecte directe asupra menținerii în țară a forței de muncă specializate. Sursa citată amintește că, în prezent, contribuabilii care desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare plătesc unui impozit pe profit de 16% aplicat asupra rezultatului fiscal obținut din aceste activități.

O altă prevedere a ordonanței se referă la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Actul normativ majorează limita veniturilor realizate la 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 euro la 500.000 euro.

"De asemenea, în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și pentru așezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi, se stabilește o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și se abrogă cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat", adaugă comunicatul Guvernului.

O altă măsură luată prin această ordonanță constă în eliminarea impozitului pe venit datorat de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a desfășurării activităților cu caracter sezonier, în baza contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată.

"Măsura propusă are ca efect dezvoltarea unui capital uman calificat. De asemenea, măsura are scopul să fidelizeze forța de muncă autohtonă, prin stabilitatea raporturilor contractuale de muncă și diminuarea migrării personalului specializat pentru aceste activități, cu un impact semnificativ în plan social", se arată în comunicat.

De asemenea, Guvernul a luat o serie de măsuri și în scopul încurajării vânzării imobilelor, "ceea ce permite creșterea industriei construcțiilor, orientată spre construcția de locuințe".

"Un alt element de noutate constă în deducerea de la calculul impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor a contravalorii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament, servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaților și nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate, suportate de angajați, pe lângă primele de asigurare voluntară de sănătate (conform Legii nr. 95/2006, republicată), în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual", precizează Biroul de Presă al Guvernului.

În ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii, Executivul a luat o serie de măsuri care urmăresc eliminarea inechităților.

"Se introduce excepția potrivit căreia, persoanele care realizează venituri din investiții și/sau din alte surse nu datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură. Totodată, se elimină plafonul reprezentând valoarea sumei echivalente cu cinci câștiguri salariale medii brute, aferentă bazei lunare de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor. De asemenea, se elimină plafonul maxim al bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contravaloarea a cinci câștiguri salariale medii brute, prevăzut în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, investiții și din alte surse", se mai arată în comunicat.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu