Guvern: Suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea anti-COVID la cabinete majorată la 40 de lei

Guvern: Suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea anti-COVID la cabinete majorată la 40 de lei

Guvernul a aprobat, miercuri, modificarea OUG 3/2021, astfel încât suma pe care medicii de familie implicaţi în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 a fost majorată de la 30 de lei pe serviciu la 40 de lei pe inoculare.

"Guvernul a aprobat astăzi modificări la Ordonanţa de Urgenţă 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19. Măsurile urmăresc creşterea capacităţii de vaccinare, mai exact măsurile prevăd majorarea tarifului pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul cabinetului medicului de familie de la 30 de lei pe serviciu, adică pe persoană vaccinată, la 40 de lei pe inoculare. Acest tarif se justifică prin nevoia crescută de materiale sanitare şi echipamente de protecţie în cazul vaccinării împotriva COVID-19", a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, după şedinţa Executivului.

Ea a indicat că actul normativ prevede măsuri de plată pentru acele centre de vaccinare care funcţionează în unităţi sanitare care nu au în derulare contract cu casele judeţene de asigurări de sănătate.

"Plata la nivelul acestor centre se va desfăşura printr-un contract derulat împreună cu direcţiile de sănătate publice", a spus Ioana Mihăilă.

Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021.

Ministrul Sănătăţii a precizat că prevederile legate de plata medicilor pentru programarea în platforma de vaccinare au fost abrogate prin OUG aprobată miercuri.

"Munca deja efectuată de către medicii de familie va fi plătită. Plata pentru programare era în funcţie de procentul de persoane din lista medicului de familie care erau vaccinate. Primul prag era de 30 de lei urcând apoi progresiv la 50 şi 60 de lei", a explicat ministrul.

Ioana Mihăilă a indicat că vaccinarea împotriva COVID-19 în cabinetele medicilor de familie va fi lansată oficial, la nivel naţional, pe data de 4 mai.

"În momentul acesta gândul nostru este să începem vaccinarea cu Johnson&Johnson care necesită o singură doză", a spus ea, precizând că aproximativ 3.000 de medici de familie şi-au exprimat disponibilitatea de a vaccina anti-COVID-19 în cabinete.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a precizat că în şedinţa de Guvern a fost aprobat un memorandum care ratifică acordul de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acordul prevede un împrumut de 150 de milioane de euro pentru construirea şi pentru dotarea centrelor de arşi de la Târgu Mureş şi Bucureşti - Spitalul "Grigore Alexandrescu", pentru dotarea unor laboratoare care desfăşoară activităţi de screening pentru cancerul cervical şi pentru achiziţionarea şi operaţionalizarea unui sistem de telemedicină. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Așa o fi? /

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria