Guvernul a înlocuit-o pe Georgeta Gavrilă la Prefectura Bucureşti cu procurorul DNA Petrovan

Guvernul a decis să o retragă pe Georgeta Gavrilă din postul de prefect al municipiului Bucureşti şi să îl numească în acest post pe Paul Nicolae Petrovan, au declarat surse oficiale, decizie care confirmă informaţiile transmise anterior de agenţia MEDIAFAX.

Georgeta Gavrilă (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

La solicitarea presei, premierul Victor Ponta a confirmat informaţia şi a precizat că acesta este procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ministrul de Interne, Gabriel Oprea , cerând şi obţinând aprobarea de la Consiliul Suprem al Magistraturii.

"S-a dat aprobarea de către CSM şi va fi instalat ca prefect al Bucureştiului, da", a spus Ponta.

El a adăugat că acesta va fi reprezentantul Guvernului în Bucureşti.

"Este magistrat, a discutat cu ministrul de Interne şi este dispus să îşi asume o funcţie dificilă, cea de prefect de Bucureşti, are toată pregătirea profesională şi are şi avizul CSM, mai mult ce ar trebui să îl recomande ?", a mai afirmat Ponta.

Din decembrie 2013, Paul Nicolae Petrovan este procuror militar şef serviciu la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni asimilate sau în legătură directă cu infracţiunile de corupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

Georgeta Gavrilă nu este membru al vreunui partid politic, dar beneficiază de sprijinul PNL.

Ea a fost numită prefect în Bucureşti în mai 2012, imediat după instalarea Guvernului USL, după ce anterior, din 2005, lucrase ca secretar general al Ministerului Apărării.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană