Guvernul de la Chișinău s-a răzgândit în privința interdicției importului de cereale ucrainești. Reacția Moscovei

Guvernul de la Chișinău s-a răzgândit în privința interdicției importului de cereale ucrainești. Reacția Moscovei

Guvernul de la Chișinău a anunțat că renunța la decizia de a interzice importul de cereale ucrainești, precizând că autoritățile vor monitoriza o dată la două zile datele cu privire la cantitatea venită din Ucraina. Kremlinul califică gestul drept un proiect al Occidentului care va cauza un colaps.

Guvernul de la Chișinău nu interzice importurile de cereale ucrainești. FOTO: Shutterstock

,,Guvernul va monitoriza din aproape importurile care vin din Ucraina în vederea stabilirii unui potențial flux masiv de cereale ca să fie posibil de intervenit, atunci când acest flux se va majora”, a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Astfel, potrivit autorităților, monitorizarea va avea loc o dată la două zile, iar în cazul înregistrării unui flux masiv de cereale și acestea nu vor mai putea fi stocate în depozitele din țară, Executivul va interveni pentru gestionarea situației în interesul producătorilor locali.

Decizia fost anunțată după ce premierul și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare au avut o întrevedere cu fermierii din Republica Moldova, discutând despre acțiunile în contextul crizei pe piața cerealelor cauzată de războiul Rusiei contra Ucrainei. Iar unii reprezentanți ai agricultorilor au declarat că nu sunt de acord cu această hotărâre.

,,Este decizie foarte riscantă. Nu este timpul pentru experimente. Fermierii se află la ultima suflare”, a spus Alexandr Slusari, președintele executiv al asociației ,,Forța Fermierilor”, care este și membru al formațiunii Platforma DA din afara Parlamentului de la Chișinău.

Moscova critică decizia

Ca urmare a anunțului a reacționat și Kremlinul, criticând decizia Chișinăului, nemulțumire transmisă prin intermediul purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

,,Prețurile la grâu în Moldova au scăzut sub costul de producție în urma hotărârii privind renunțarea la interdicția de import din Ucraina. Autoritățile de la Chișinău, care dețin pașapoarte românești, distrug pas cu pas țara. Moldovenii sunt prizonierii regimului care face dezordine. Un nou proiect al Occidentului duce la un nou colaps”, a scris aceasta pe canalul său de Telegram.

Kievul a amenințat Chișinăul

La sfârșitul săptămânii trecute, Kievul a amenințat că va impune restricții asupra importurilor de cereale moldovenești, decizie luată ca răspuns la intențiile din partea Chișinăului referitoare la exporturile agricole ucrainene, acestea fiind comunicate de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea ambasadorului UE la Chişinău Janis Mazeiks.

„Vladimir Bolea a comunicat diplomatului despre intenţia Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare de a aplica temporar măsuri identice cu cele ale UE (în unele state comunitare), privind importul de cereale şi seminţe oleaginoase originare din Ucraina”, scria în comunicatul de presă al instituției.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu