Guvernul de la Londra trimite alţi 800 de militari pentru a ajuta la deblocarea cozilor de camioane de la Canalul Mânecii

Guvernul de la Londra trimite alţi 800 de militari pentru a ajuta la deblocarea cozilor de camioane de la Canalul Mânecii

Guvernul britanic şi-a intensificat eforturile de a reduce cozile de camioane care s-au format de mai multe zile în sudul Angliei după ce graniţele au fost închise din cauza unei situaţii de urgenţă determinate de o nouă variantă de coronavirus, potenţial mai contagioasă, relatează DPA.

Ministerul Apărării a anunţat vineri că trimite "alţi 800 de militari la Kent astăzi pentru a ajuta la sporirea capacităţii de testare pentru a reduce cozile de vehicule şi pentru a asigura că traficul prin Dover se poate relua la un ritm mai apropiat de cel normal".

Executivul de la Londra trimisese deja 300 de soldaţi la faţa locului.

Cu toate acestea, este de aşteptat ca situaţia să se deblocheze abia peste mai multe zile.

Mii de şoferi de pe camioane de transport marfă pe distanţe lungi sunt blocaţi de duminică în Anglia, după ce Franţa şi-a închis complet graniţa.

Miercuri, Londra şi Parisul au ajuns la un acord conform căruia şoferii trebuie să fie supuşi unui test rapid împotriva virusului înainte de a li se permite să traverseze Canalul Mânecii cu vaporul sau prin Eurotunel.

Foto: (c) Matthew Childs/REUTERS


Ministrul britanic al Transportului, Grant Shapps, a declarat joi că, dintre cei peste 2.300 de şoferi care au fost deja testaţi, numai trei au fost depistaţi pozitiv.

"Scopul nostru este ca transportatorii străini să ajungă acasă la familiile lor cât mai repede posibil", a declarat el, citat de agenţia de presă PA.

Conform PA, 700 de camioane au primit până vineri permisiunea de a traversa Canalul.

Însă alte peste 5.000 de camioane rămân blocate pe câmpul aerian dezafectat Manston şi pe o secţiune separată a autostrăzii M20, a mai relatat PA.

Mulţi şoferi s-au plâns că încep să rămână fără mâncare şi apă. De asemenea, nu există suficiente toalete.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”