Guvernul spaniol suspendă o reformă judiciară controversată

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat joi suspendarea, pentru o perioadă nedeterminată, a unui proiect de reformă judiciară criticat de Comisia Europeană, pentru a ajunge la un acord cu opoziţia de dreapta asupra reînnoirii organismului însărcinat cu numirea judecătorilor, relatează AFP.

"Vom opri orologiul reformei CGPJ (Consiliul general al puterii judiciare) pentru a putea ajunge la un acord cu voi", a declarat Sanchez, adresându-se Partidului popular (PP), într-un discurs în faţa Camerei deputaţilor.

El nu a precizat cât timp va dura această suspendare, altfel zis cât timp este dispus să aştepte dacă blocajul actual între guvern şi PP persistă.

Membrii CPGJ, organism însărcinat cu numirea judecătorilor şi menţinerea independenţei lor, nu au putut fi schimbaţi de aproape doi ani în lipsa unui acord între coaliţia de stânga la putere, condusă de Partidul socialist spaniol (PSOE) al lui Sanchez, şi opoziţia de dreapta condusă de PP.

În contextul acestui blocaj, guvernul a prezentat un proiect de reformă care ar permite schimbarea a 12 dintre cei 20 de membri ai CGPJ cu majoritatea absolută a celor două camere ale Parlamentului şi nu cu majoritatea calificată de trei cincimi.

O astfel de reformă ar permite guvernului să se descurce fără voturile PP, care a respins-o.

Propunerea de reformă este criticată şi de o parte din magistratură, care se teme de o politizare a sistemului judiciar.

Proiectul guvernamental a provocat îngrijorarea Comisiei Europene, iar un purtător de cuvânt al executivului comunitar a declarat că Bruxellesul "urmăreşte îndeaproape evoluţia" acestui dosar, reamintind că "statele membre trebuie să respecte normele europene pentru a se asigura că independenţa justiţiei nu este ameninţată".AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea