
Guvernul suspendă temporar interdicția cumulului pensie-salariu în Educație, anunță ministrul Daniel David
Aplicarea prevederilor legale care interziceau cumulul pensiei cu salariul în Educație a fost suspendată până la 31 decembrie 2026, a informat, luni, ministrul Educației, Daniel David.
Ministerul Educaţiei arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv şi publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât şi în educaţie-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice ale acestor domenii, cumulul pensie - salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis.
”Am solicitat acest lucru încă din vara anului 2025, deoarece are implicaţii majore pentru sistemul de educaţie-cercetare şi mă bucur că acest element a fost luat în calcul în decizia Guvernului, implicaţiile fiind importante şi pentru alte sistem bugetare majore (ex.: sănătate)”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.
Anunțul vine după ce ministrul Educației a declarat pe 26 noiembrie că aplicarea interdicției privind cumulul pensie-salariu va fi realizată cu „atenție deosebită” în domeniul Educației, pentru ca profesorii să nu fie afectați.
Întrebat în cadrul unei discuții cu publicul pe pagina de Facebook a ministerului despre efectele măsurii asupra cadrelor didactice, Daniel David a explicat: „Așa cum a spus și premierul, vom fi atenți ca în zona Educației cumulul pensie-salariu să nu afecteze cadrele didactice, fiindcă noi știm că, în foarte multe situații, profesorii pensionați sunt cei care ne ajută să ne acopărim orele. Ei nu iau din orele altora mai tineri, însă nu avem suficientă resursă umană. Nu avem suficienți oameni care să acopere aceste ore. Așa că nu o văd ca o problemă.”
Sursa: adevarul.ro

