Guvernul urmează să aprobe, sâmbătă, noile măsuri adoptate de CNSU privind gestionarea pandemiei de COVID-19

Guvernul urmează să aprobe, sâmbătă, noile măsuri adoptate de CNSU privind gestionarea pandemiei de COVID-19

Guvernul urmează să valideze în şedinţa de sâmbătă, printr-o hotărâre, măsurile adoptate joi seara de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind gestionarea pandemiei de COVID-19.

"Sunt două modificări, cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori - n.r.) şi vor fi acele teste non-invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână. Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, activităţile economice şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces", a declarat, joi seara, la TVR, premierul Florin Cîţu.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi Hotărârea nr. 76 prin care ministerele Educaţiei şi Sănătăţii sunt abilitate să modifice ordinul comun astfel încât elevii să poată participa fizic la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mia de locuitori.

Totodată, CNSU abilitează cele două ministere să stabilească modalităţile de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenţei fizice la cursuri a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală.

Hotărârea CNSU prevede şi utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învăţători, educatori, dar şi majorarea cantităţilor stocurilor de urgenţă medicală cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.

Hotărârea mai prevede şi modificarea măsurilor adoptate la nivelul localităţilor în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de 6/1.000 de locuitori, în sensul permiterii desfăşurării activităţilor cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în cazul restaurantelor, barurilor, cluburilor şi discotecilor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, instituţiilor de cultură, evenimentelor private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, conferinţelor, sălilor de sport şi/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.

De asemenea, o prevedere importantă se referă la obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise în cazul incidenţei la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Proiectul ar urma să fie introdus pe lista suplimentară a şedinţei de Guvern.

Pe agenda anunţată a reuniunii guvernamentale figurează un proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute. În expunerea de motive se arată că proiectul de lege este construit pe baza unor principii, care orientează întreaga reglementare, şi care plasează în centrul demersului persoana dispărută.

Unul dintre principii se referă la "prioritizarea cazurilor de dispariţie", stabilind ca regula de ghidare a reglementării faptul că primele 48 de ore de la momentul dispariţiei prezintă importanţă crucială în ceea ce priveşte şansele de găsire a persoanei dispărute şi, după caz, de salvare a acesteia.

"Întreg proiectul stabileşte mecanisme administrative care urmăresc utilizarea intensivă în primele 48 de ore a resurselor deţinute de autorităţi sau puse la dispoziţie de parteneri, urmând ca ulterior activitatea de căutare să fie ghidată de datele şi informaţiile obţinute în acest interval critic", se arată în expunerea de motive.

Un alt principiu, cel al "rolului activ", instituie în sarcina autorităţilor publice o obligaţie pozitivă de obţinere a datelor şi informaţiilor necesare stabilirii faptului că o persoană este sau nu dispărută, precum şi de realizare din oficiu a activităţilor de căutare a persoanelor dispărute.

"În consecinţă, sesizarea unei dispariţii nu va fi niciodată refuzată pe motiv că persoana care o depune nu cunoaşte sau nu oferă toate datele necesare autorităţii pentru găsirea persoanei dispărute. De asemenea, căutarea unei persoane şi utilizarea anumitor metode de căutare nu este condiţionată de o solicitare expresă în acest sens", conform expunerii de motive.

În şedinţa de Guvern urmează să fie adoptate şi o serie de hotărâri în domeniul agricol. Acestea vizează schemele de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pe cea referitoare la sectorul creşterii animalelor, pe cea de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine, dar şi stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi al plăţii pentru tinerii fermieri.

Printr-un alt proiect de hotărâre se va aproba modificarea şi completarea HG nr. 313/2017 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă, în sensul creşterii numărului de posturi de la 10 la 20 prin înfiinţarea în subordinea directă a conducătorului Departamentului, a Direcţiei strategii, programe şi proiecte de dezvoltare durabilă, condusă de un director.

Executivul va adopta, tot prin hotărâre, normativele de cheltuieli aferente organizării şi desfăşurării în România a Reuniunii miniştrilor apărării în format B9, în perioada 7-8 octombrie 2021.

Totodată, Guvernul va aproba Nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Achiziţie avioane mediu-curier", proiect în baza căruia urmează să fie achiziţionate pentru dotarea Inspectoratului General de Aviaţie (I.G.Av.), din cadrul MAI, două avioane mediu-curier capabile să transporte minim 2 pacienţi în stare critică pe o rază de minim 2.000 km, valoarea estimată (cu TVA) a aeronavelor fiind de 147.681 mii lei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

4 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

5 Un articol despre ce se întâmplă în India...