Halep, operația de micșorarea a sânilor explicată după 15 ani: Marius Copil, uimit de decizia Simonei VIDEO

Halep, operația de micșorarea a sânilor explicată după 15 ani: Marius Copil, uimit de decizia Simonei VIDEO

Simona Halep (32 de ani) rămâne cea mai mediatizată jucătoare de tenis din România, deși a disputat ultima partidă pe 29 august 2022. Chiar și așa, inclusiv după o suspendare de 4 ani pentru dopaj, valabilă până pe 6 octombrie 2026, „Simo“ rămâne o sportivă mult mai interesantă pentru publicul consumator de sport, în comparație cu alte românce din circuitul WTA. Și nu e foarte greu de înțeles de ce, când vedem cum Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse sau Sorana Cîrstea au înșirat înfrângerile în acest debut de sezon.

Simona Halep

Revenind la Halep, suspendarea pentru dopaj, dar și întreaga ei carieră de până acum au reprezentat un capitol important de discuție în cadrul podcastului Business Philosophy, realizat de jurnalistul Romeo Chiriac. Pentru că ultimul său invitat a fost Marius Copil (33 de ani, 320 ATP), la rândul său un nume „greu“ din tenisul românesc. În momentul de vârf al carierei sale, Copil a atins locul 56 mondial, în ianuarie 2019.

Acum, în dialog cu Romeo Chiriac, arădeanul a comentat situația actuală a Simonei Halep și a subliniat un sacrificiu făcut de ea și anume operația pentru micșorarea sânilor în 2009.

Copil jpg

Ce a spus Marius Copil la Business Philosophy?

*Incredibil, o decizie foarte greu de luat. 99% din femei își doresc să-și mărească bustul, iar ea (n.r. – Simona Halep) își taie. Asta a făcut-o din iubirea față de tenis. Pe Simona o cunosc de când aveam 8-9 ani și știu cât de mult iubește tenisul.

*Cred că Simona n-a vrut să ia nimic pentru a o ajuta. Când s-a întâmplat chestia (n.r. – cu referire la cazul de dopaj) avea 30 de ani, avea Grand Slam-uri castigate, mulți ani pe locul 1 în lume. Cred că a fost o greșeală în echipa ei. Nu-ți întrebi zilnic echipa, ma ce îmi dai de băut, o faci la început. Dacă cineva din echipă nu e atent la ce îți dă să bei, tu ești de vină că ai băut-o. Sunt 100% sigur că n-a vrut să se dopeze, pentru că n-avea nevoie.

*Pentru ce carieră a avut, nu merită să se încheie așa. Cred că merită să mai prindă încă câțiva ani de turnee și când decide să se oprească, să fie o gala pentru toată cariera ei. Să se retragă în spectacol, pentru că și ea a făcut spectacol. A ajutat enorm tenisul românesc. Avem nevoie de ea, să fie din nou în tenisul românesc și să mai prindem câțiva ani din cariera ei.

*Visul meu e să particip la Jocurile Olimpice, la ediția de la Paris sau poate de la Los Angeles.

VEZI PODCASTUL BUSINESS PHILOSOPHY CU MARIUS COPIL

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat