Halep, veste proastă pentru fanii săi: Simona a dezvăluit de ce nu poate juca tenis

Simona Halep (32 ani) a anunţat, vineri, pe pagina sa de Instagram, că va lipsi de pe teren până se va reface complet după accidentarea suferită la genunchi.

Simona Halep, îngândurată după o problemă medicală prelungită

Simona Halep. FOTO: Arhiva Adevărul

''Am vrut să vă furnizez o actualizare în privinţa sănătăţii, având în vedere că am lipsit în ultima perioadă de pe teren. Nu e cea mai bun veste, dar am vrut să o împart cu voi şi aşa. De câteva luni, deja, mă chinuie o accidentare la genunchi. E o accidentare pe care nu am mai avut-o până acum, a fost dificil de gestionat, cu durere persistentă'', a transmis Halep în mesajul său.

''A fost o perioadă foarte dificilă (aproape doi ani) din punct de vedere mental şi emoţional pentru mine şi faptul că am şi probleme fizice cu siguranţă nu ajută. Am decis să îmi iau timpul necesar pentru a mă recupera corect, decât să mă antrenez şi să joc cu dureri. Instinctul meu a fost mereu acela de a reveni cât mai repede posibil, dar nu sunt o maşinărie, sunt un om şi am nevoie de timp pentru a mă recupera după tot ce am suferit'', a subliniat fosta campioană de Mare Şlem, ajunsă pe locul 1.127 în lume.

''Vă voi ţine la curent şi, ca întotdeauna, vreau să vă mulţumesc pentru susţinerea voastră permanentă. Sper să revin pe teren foarte curând'', a concluzionat Halep.

Simona Halep a abandonat pe 15 mai, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, dotat cu premii totale de 100.000 de euro, la scorul de 7-5, 2-3 cu americanca McCartney Kessler.

Halep a fost fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic