Halep, veste teribilă: Când va reveni pe teren, în cel mai bun caz

Halep, veste teribilă: Când va reveni pe teren, în cel mai bun caz

Simona Halep (31 de ani, 10 WTA) apare pe afișul unui turneu demonstrativ, care va avea loc în Johannesburg (3-4 decembrie 2022), însă, aproape sigur, nu o vom mai vedea pe teren, într-o întrecere WTA, înainte de 2024! Iar aici vorbim despre un scenariu fericit pentru că „Simo“ poate primi inclusiv o suspendare de 4 ani, după ce în organismul ei s-au găsit urme de Roxadustat.

Simona Halep riscă să încheie definitiv socotelile cu sportul de performanță. FOTO: Arhiva Adevărul

Acum însă, în încercarea de a demonstra că n-a luat această substanță interzisă pentru a-și îmbunătăți capacitatea de efort, Halep va fi „îngropată“ de procedurile din jurul acestui caz. În dialog cu Sport Total FM , arbitrul TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne), Cristian Jura, a explicat că fostul lider WTA va avea nevoie de minimum un an pentru a încheia procedurile legale în acest caz de dopaj. Ceea ce înseamnă că, pe scurt, anul 2023 e pierdut pentru „Simo“ din punct de vedere sportiv.

Ce a spus Cristian Jura, arbitru TAS?

*Vor fi două înfățișări, pentru că, în conformitate cu regulamentele Federației Internaționale de Tenis, noi acum suntem în etapa a 2-a. În care sportivul poate susține o contestație în fața Sports Revolution care, de fapt e tot un soi de tribunal independent, cu toate că el e organizat sub forma unei organizații non-guvernamentale, e un ONG independent.

*Așadar, prima contestație va veni la Sports Resolutions, în care se va contesta decizia de suspendare. După care, dacă sportiva nu e mulțumită, ea poate să facă apel la TAS și acolo are, din nou, posibilitatea să aleagă un arbitru și să se judece.

*Deci vor fi două etape de judecată, la Sports Resolutions și la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Alte probe nu vor mai fi recoltate, sunt doar proba A și B, care au fost analizate deja, deci din acest punct nu o să se mai întâmple nimic. Avem doar buletinele de analiză și suntem doar în etapa procedurală de mers în fața unui tribunal și de a încerca să-ți dovedești nevinovăția.

*Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare (n.r. - expedite arbitration) a rezultatului WADA (n.r. - Agenția Mondială Antidoping). Știți cum e și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar. în principal. nu poate juca meciuri oficiale și asta e el mai important.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro