Handbal feminin: România, învinsă clar de Olanda, la EURO 2018

Handbal feminin: România, învinsă clar de Olanda, la EURO 2018

Naţionala României a fost învinsă fără drept de apel de Olanda, cu scorul de 29-24 (11-10), duminică seara, la Nancy, în primul său meci din Grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa.

Tricolorele au făcut cel mai slab joc al lor la competiţia din Hexagon şi au suferit prima înfrângere, după un debut de repriză secundă slab.

Prima repriză a fost echilibrată, după ce Olanda a început cu 3-0. România a condus o singură dată, cu 7-6 (min. 17), dar la pauză batavele au avut un gol în plus (11-10).

Olanda s-a desprins după pauză la 15-11 (36), iar apoi ecartul a crescut la opt goluri, 21-13 (44). Echipa antrenată de Helle Thomsen (ex-CSM Bucureşti) a blocat-o bine pe Cristina Neagu, iar româncele nu au mai găsit prea uşor drumul spre gol. România nu a reuşit să se apropie prea mult pe tabelă, pierzând la cinci goluri, cu 24-29.

Cea mai bună jucătoare a meciului a fost portarul olandez Tess Wester, cu 15 mingi parate (42%).

Au evoluat echipele:
România: Yuliya Dumanska (9 mingi parate), Denisa Dedu (4 mingi parate) - Aneta Udriştioiu, Laura Chiper (4 goluri), Ana-Maria Dragut (1), Melinda Geiger (1), Cristina Laslo (1), Eliza Buceschi (8), Crina Pintea (3), Raluca Băcăoanu, Gabriela Perianu, Cristina Neagu (4), Cristina Florică, Valentina Ardean Elisei (2). Selecţioner: Ambros Martin.
Olanda: Tess Wester (15 mingi parate), Rinka Duijndam - Jessy Kramer (2), Laura van der Heijden, Debbie Bont (6), Lois Abbingh (6), Lynn Knippenborg, Delaila Amega (1), Maura Visser, Nycke Groot (2), Kelly Dulfer (1), Martine Smeets (4), Charris Rozemalen (1), Estavana Polman (5). Selecţioner: Helle Thomsen.

Meciul a fost arbitrat de franţuzoaicele Charlotte Bonaventura şi Julie Bonaventura, supervizor fiind Tatjana Medved (Serbia), iar observator, Dragan Nacevski (Macedonia).

În alt meci din grupa a 2-a, Ungaria a învins Germania la un singur gol diferenţă, 26-25, golul victoriei fiind reuşit de Noemi Hafra, cu 9 secunde înainte de final, după ce Germania a avut 25-24.

Olanda ocupă primul loc, cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de România, 4 puncte (3 j), Germania, 4 p (4 j), Ungaria, 4 p (4 j), Norvegia, 2 p (3 j), Spania, 0 p (3 j).

România va juca meciul următor pe 11 decembrie, contra Spaniei.

În prima grupă principală, la Nantes, Suedia şi Franţa au terminat nedecis, 1-1, iar Rusia a dispus de Serbia cu 29-25.

Rusia ocupă primul loc, cu 6 puncte (3 j), Franţa, 5 p (4 j), Suedia, 3 p (4 j), Serbia, 2 p (3 j), Muntenegru, 2 p (3 j), Danemarca, 2 p (3 j).

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinale.
(editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…