Handbal masculin: Dinamo Bucureşti a câştigat dramatic la Porto, în Liga Campionilor

CS Dinamo Bucureşti a învins dramatic echipa portugheză FC Porto, cu scorul de 32-31 (12-12), joi seara, în Dragao Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin.

Dinamo a făcut un meci mare şi a obţinut o victorie importantă după ce a condus în marea majoritate a timpului. Echipa antrenată de Xavi Pascual a avut 6-2, 8-4 şi 9-5 în prima repriză, dar la pauză scorul a fost egal, 12-12, după ce ''dragonii'' au avut avantaj (12-11).

În repriza secundă, Dinamo a avut trei goluri în plus pe tabelă de mai multe ori (19-16, 20-17, 21-18), dar finalul a fost pe muchie de cuţit, Porto conducând ultima oară cu 28-27, după care lusitanii au fost cei care au alergat după egalare, însă nu au reuşit-o.

Pentru Dinamo au marcat Mohamed Mamdouh Ashem Shebib 5 goluri, Cedric Sorhaindo 5, Raul Nantes Campos 4, Valentin Ghionea 4, Ahmed Moustafa Khairi Nasralla 3, Eduardo Gurbindo Martinez 2, Alex Pascual Garcia 6, Khalifa Ghedbane (portar) 2, Christian Dissinger 1.

Khalifa Ghedbane a apărat 7 şuturi (27,27%), iar Saeid Heidarirad a parat 2 aruncări.

Golurile gazdelor au fost reuşite de Fabio Ramos Magalhaes 6, Rui Silva Sousa Martins 4, Victor Manuel Iturriza Alvarez 3, Daymaro Salina Amador 3, Diogo Branquinho 3, Miguel Alves 2, Antonio Areia Rodrigues 4, Djibril Mbengue 1, Leonel Fernandes 1, Nikola Mitrevski (portar) 1.

Nikola Mitrevski a apărat 7 şuturi (26,92%).

Meciul a fost arbitrat de norvegienii Lars Jorum şi Havard Kleven, iar delegat EHF a fost austriacul Helmut Wille.

În celelalte meciuri, Paris Saint-Germain Handball a învins-o pe SG Flensburg-Handewitt cu 33-30, Barca a dispus de Telekom Veszprem cu 35-30, iar Lomza Vive Kielce a întrecut-o pe Motor Zaporoje cu 33-27.

Clasament
1. Lomza Vive Kielce 18 puncte
2. Barca 16
3. Paris Saint-Germain Handball 14 (11 j)
4. Telekom Veszprem 13
5. SG Flensburg-Handewitt 9
6. Motor 8 p (11 j)
7. CS Dinamo 8
8. FC Porto 8

Primele două clasate se califică direct în sferturile de finală, iar formaţiile de pe locurile 3-6 în cele două grupe joacă baraje încrucişat pentru accederea în sferturi.

Dinamo va juca penultimul său meci din grupă cu Paris Saint-Germain Handball, la Bucureşti, în data de 3 martie.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) FC DINAMO BUCURESTI /facebook.com


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

5 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…