Harghita: Auditori ai Curții de Conturi, martori audiați în procesul președintelui Consiliului Județean, Borboly Csaba

Harghita: Auditori ai Curții de Conturi, martori audiați în procesul președintelui Consiliului Județean, Borboly Csaba

Primii doi martori în procesul în care președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba (foto), este acuzat de fapte de corupție au fost audiați luni, timp de mai multe ore, la Tribunalul Harghita, unde a avut loc un nou termen în acest dosar.

Martorii audiați sunt auditori publici în cadrul Curții de Conturi Harghita și în anul 2011 au efectuat un control la Consiliul Județean, în care au constatat anumite nereguli legate de decontarea cheltuielilor pentru anumite lucrări de investiții, în special privind reabilitarea unui drum județean.

Primul martor în proces a menționat, în repetate rânduri, că nu își mai aduce aminte detalii din timpul controlului, dar că își menține toate precizările făcute în raportul întocmit la acea dată și declarațiile date ulterior în acest dosar. Ea a precizat că a constatat, la vremea respectivă, anumite diferențe legate de decontările efectuate și cantitățile de materiale incluse în proiectul tehnic.

Al doilea martor a subliniat, la rândul său, că își menține declarațiile date anterior și a susținut că la dosar sunt măsurători ale stratului de drum potrivit cărora există diferențe între stratul de asfalt prevăzut în proiect și cel existent în realitate.

Apărătorul președintelui Consiliului Județean Harghita, avocatul Sergiu Bogdan, a declarat presei că procesul clientului său nu a pornit de la raportul Curții de Conturi, întrucât această instituție nu a constatat nicio chestiune care "să fie penală", ci doar nereguli administrative, care se pedepsesc cu contravenții.

'A pornit de la altceva acest dosar, nu de la Curtea de Conturi. El se bazează pe anumite lipsuri constatate de către Curte, dar nu este urmare a sesizării. Curtea, dacă avea ceva ilegal, era obligată să sesizeze Parchetul, era obligație legală, nu a făcut-o, nu a văzut nimic ilegal, în sens de răspundere penală, ci pur și simplu chestii birocratice, ce hârtii lipsesc. Ați auzit și dumneavoastră că nu avem soluții juridice, adică este ilegal, dar nu știm de ce și pentru asta sunt vinovați cei care fac ceva ce nu știm dacă e legal sau ilegal', a spus avocatul.

Sergiu Bogdan a punctat faptul că raportul Curții de Conturi nu este nefavorabil, ci 'este un raport care constată o realitate, care este în contradictoriu cu ceea ce spune Parchetul'.

Următorul termen în proces va avea loc în data de 27 februarie.

Potrivit DNA Târgu Mureș, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și calificată — câte 3 acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și calificată — 3 acte materiale, două infracțiuni de fals intelectual și denunțare calomnioasă.

Aceeași sursă susține că prejudiciul total produs județului Harghita, ca urmare a activităților inculpaților, desfășurate în anii 2010 și 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată), care constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare și în diferența dintre prețurile onorate și cele oferite de firmele descalificate la licitație, substanțial mai mici. Trei dintre inculpați și-au recunoscut vina și au fost condamnați, iar în cazul celorlalți zece, procesul continuă.

AGERPRES (A-AS-autor: Gina Ștefan, editor: Diana Dumitru, editor online: Evelin Ceciu)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR