Harghita: Ursul care venea la marginea municipiului Gheorgheni a fost tranchilizat şi eliberat în pădure

Ursul care a trebuit îndepărtat de mai multe ori de către jandarmi şi poliţişti de la marginea municipiului Gheorgheni a fost în cele din urmă tranchilizat şi eliberat în pădure, miercuri, cât mai departe de zonele locuite.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat, pentru AGERPRES, că ursul se autoizolase în curtea unui centru comercial de la marginea oraşului şi, în ciuda acţiunilor de îndepărtare care au avut loc, se reîntorcea în zonă.

Drept urmare, potrivit reglementărilor în vigoare, medicul veterinar desemnat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita a tranchilizat ursul, iar gestionarul fondului cinegetic, sub supravegherea specialiştilor de la Garda de Mediu, l-a eliberat în habitatul său natural, departe de localităţi.

"Ursul era captiv accidental în curtea centrului comercial şi s-a intervenit conform procedurii capturilor accidentale. S-a văzut că e suficient de sănătos, nu trebuie dus în centrul de reabilitare şi s-a eliberat în fondul cinegetic (...) Eliberarea a fost făcută de gestionarul fondului cinegetic, sub supravegherea Gărzii de Mediu. A fost tranchilizat şi a fost eliberat în mediul lui natural, pe fondul cinegetic administrat de Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni, cât mai departe de localităţi", a precizat Balla Izabella.

Potrivit sursei citate, ursul are vârsta de peste doi ani şi aproximativ 60 de kilograme. El va fi monitorizat de administratorul fondului cinegetic, pentru a vedea dacă se mai apropie de localităţi.

Potrivit prevederilor legale, la acţiune au participat şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu, respectiv Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita.

Ursul de talie mică, a cărui prezenţă a fost semnalată la marginea municipiului Gheorgheni, a fost îndepărtat de jandarmi şi poliţişti de patru ori, în ultimele 24 de ore, dar s-a reîntors în zona respectivă. AGERPRES / (A - AS, autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”