Harkovul, bombardat din nou: doi morţi şi un rănit (parchetul regional)

Un bombardament al armatei ruse s-a soldat luni cu doi morţi şi un rănit la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat parchetul regional, citat de AFP.

"În urma tirurilor de artilerie ale agresorului, un imobil a fost distrus şi mai multe clădiri au fost avariate", a indicat serviciul de presă al parchetului regional Harkov, precizând că "două persoane au decedat", iar "una este rănită", identitatea lor stabilindu-se în prezent.

O anchetă a fost deschisă de către parchetul regional în cazul acestor decese şi distrugeri.

Agenţiile de presă ucrainene transmit că, în urma bombardamentului, în centrul oraşului Harkov a fost distrus aproape complet un bloc de apartamente de patru etaje. Imobilul era situat lângă Administraţia regională din Harkov, care a fost atacată de forţele ruse cu o rachetă de croazieră Kalibr la 1 martie.

La scurt timp, parchetul a anunţat că un adolescent de 15 ani a fost ucis de o schijă în urma unui bombardament care a lovit o grădiniţă din Ciuguev, o localitate situată la 40 km sud-est de Harkov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker