Heinrichs: Abţinerea României de la votul ce condamna SUA pentru mutarea ambasadei în Israel a contat enorm

Heinrichs: Abţinerea României de la votul ce condamna SUA pentru mutarea ambasadei în Israel a contat enorm

Faptul că România s-a abţinut, la Organizaţia Naţiunilor Unite, de la votul ce condamna SUA pentru mutarea ambasadei la Ierusalim "a contat enorm", a declarat într-un interviu acordat AGERPRES, Rebeccah L. Heinrichs, Senior Fellow Hudson Institute.

Rebeccah Heinrichs şi James Carafano, vicepreşedinte Kathryn And Shelby Cullom Davis Institute for National Security and Foreign Policy- Heritage Foundation, au vorbit pentru AGERPRES despre provocările de securitate din regiunea Mării Negre şi despre relaţia Statele Unite ale Americii-România.

Cei doi au făcut referire şi la colaborarea SUA-România la nivelul ambasadelor.

"Lucrăm mult în interiorul comunităţilor ambasadelor din Washington D.C. Ambasada României cred că vă reprezintă ţara foarte, foarte bine şi contribuie la cauza comună a celor două state. Este unul dintre cele mai vibrante parteneriate", a spus Carafano.

"Vedem ameninţările în aceeaşi manieră şi avem o viziune comună în ceea ce priveşte descurajarea ameninţărilor. (...) România a demonstrat că este un prieten bun'', a spus şi Rebeccah Heinrichs.

În acest context, expertul s-a referit şi la decizia SUA de a muta ambasada în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Gestul, care a contat enorm pentru Statele Unite ale Americii iar ambasadoarea noastră la ONU, Nikky Haley, a evidenţiat acest lucru -, faptul că România s-a abţinut de la votul ce condamna Statele Unite ale Americii pentru mutarea ambasadei în Israel, la Ierusalim. Pentru unii nu pare un lucru important, dar respectarea suveranităţii şi independenţa deciziei SUA de a face acest lucru, în loc să condamne ţara la ONU, a fost un lucru important şi a fost remarcat. România a fost una dintre ţările din regiune, alături de Polonia şi de Republica Cehă care au recunoscut asta şi au fost un bun prieten al Statelor Unite", a arătat ea.

Totodată, Rebeccah Heinrichs a evaluat şi recentul anunţ al României, de a analiza posibilitatea de mutare a ambasadei din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Îmi este greu să exprim cât de important este acest lucru, dintr-o serie de motive, pentru Statele Unite ale Americii. Toţi au de ales unde se aliniază când vorbim de marea politică, de competiţia puterii. Există unele ruperi de alianţe îngrijorătoare, care migrează înspre Rusia. România este atât de clară, mi se pare mie că are o atenţie atât de clară asupra a ceea ce este necesar, pentru a se asigura că are o contribuţie la Alianţa Nord-Atlantică, la ceea ce SUA au nevoie şi vor să susţină, dând dovadă de viziune, şi o încurajez să continue pe drumul acesta", a adăugat ea.

Rebeccah L. Heinrichs şi James Carafano participă în această perioadă la cea de-a cincea ediţie a programului internaţional de formare ''Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil'', organizat de Serviciul Român de Informaţii, prin Academia Naţională de Informaţii ''Mihai Viteazul'' în parteneriat cu Universitatea Harvard şi Universitatea Naţională de Informaţii din Statele Unite ale Americii, sub înaltul patronaj al Administraţiei Prezidenţiale române. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA