Hituri moderne inspirate din muzica lui Johann Sebastian Bach: de la Beatles la Lady Gaga VIDEO

Hituri moderne inspirate din muzica lui Johann Sebastian Bach: de la Beatles la Lady Gaga VIDEO

De la The Beatles la Eminem și Lady Gaga, muzica lui Bach a apărut în mod neașteptat în topurile pop, rock și rap.

Paul McCartney și John Lennon au descoperit în copilărie muzica lui Bach FOTO Profimedia

Compozitorul german Johann Sebastian Bach (1685-1750) a fost un geniu muzical și nu e de mirare că ideile sale se regăsesc și în muzica actuală.

Lucrările lui nu numai că sunt cunoscute și apreciate în întreaga lume, ci au fost o sursă de inspirație pentru unele dintre cele mai mari hituri lansate în ultimii 60 de ani. Iată ce artiști au folosit muzica lui Bach în melodiile lor.

Sweetbox: „Everything’s Gonna Be Alright“

Una dintre cele mai cunoscute bucăți muzicale ale compozitorului german a cucerit topurile muzicale în 1997. Suita pentru orchestră nr 3, în do major este fundalul muzical al piesei „Everything’s Gonna Be Alright“, cântată de grupul german Sweetbox. Cântecul a ajuns în Top 5 în Austria, Franța, Islanda, Irlanda, Norvegia, Spania, Suedia și Marea Britanie și s-a clasat pe locul 46 în Billboard Hot 100 în SUA.

Lady Gaga: „Bad Romance“

Începutul hitului lansat de Lady Gaga în 2009 este memorabil. Iar asta pentru că este o bucată interpretată la clavecin din lucrarea Fuga nr. 24, scrisă de Johann Sebastian Bach.

The Beatles: „All You Need Is Love“

Legăturile dintre muzica lui Bach și The Beatles sunt profunde. În copilărie, Paul McCartney și John Lennon au cântat în corul unei biserici din orașul lor natal, Liverpool, iar aici au descoperit lucrările religioase pentru orgă, scrise de compozitorul german. Producătorul trupei, George Martin (numit al cincilea Beatles), era, la rândul său, un mare admirator al lui Bach și al muzicii baroce. Astfel că una dintre lucrările lui Bach, din seria Invențiilor (Invenția nr. 8 în Fa major), se aude la finalul piesei „All You Need Is Love“ (1967).

Eminem: „Brainless“

În această piesă lansată în 2013, Eminem susține o parte vocală de rap, de 43 de secunde, în timp ce pe fundal se aude celebra Toccata și Fuga în re minor a lui Bach.

Simon & Garfunkel: „Bridge Over Troubled Water“

Lucrarea „ Bach O Haupt voll Blut und Wunden“ se află în spatele evergreen-ului „Bridge Over Troubled Water“ (1970), al duoului Simon & Garfunkel. Compozitorul Paul Simon a vorbit despre fascinația sa pentru Bach și cum l-a influențat muzica acestuia în procesul de compoziție al cântecului „Bridge Over Troubled Water“.

Procol Harum: „A Whiter Shade of Pale“

Cunoscută pentru influențele din muzica clasică, trupa britanică Procol Harum a contribuit la dezvoltarea rockului progresiv și a rockului simfonic. Cel mai mare hit al lor, „A Whiter Shade of Pale“, are la bază una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului baroc: partea instrumentală Arioso din Cantata 156.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Bombardiere strategice americane B-52H au înconjurat enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică

2 Horoscop joi, 30 mai. Racii sunt prea curioşi, iar fecioarele nu se pot concentra

3 N-o să vă vină să credeți, dar acest articol a fost publicat în revista SRI...

4 VIDEO Surpriză de proporții, drona care ar fi lovit radarul din Rusia ar fi de fabricație portugheză

5 O lege mai mult decât interesantă promulgată de președintele Iohannis...