Hochei: Finlanda a câştigat şi titlul mondial, după cel olimpic

Echipa masculină de hochei pe gheaţă a Finlandei, campioana olimpică en titre, a câştigat şi Campionatul Mondial pe care la organizat, după ce a învins Canada cu scorul de 4-3, în urma prelungirilor, duminică, la Tampere, transmite AFP.

Atacantul Sakari Manninen a marcat golul victoriei în Nokia Arena şi a adus Finlandei al patrulea titlu mondial, după cele din 1995, 2011 şi 2019, la câteva luni după primul său titlu olimpic, obţinut în februarie la Beijing.


Foto: (c) KIMMO BRANDT/EPA

Canada, campioana de anul trecut, a reuşit să deschidă scorul prin Dylan Cozens (24:00), după care a rezistat multă vreme în faţa ofensivei finlandeze, graţie portarului Chris Driedger, care a apărat 16 şuturi, însă eliminarea lui Cole Sillinger a schimbat situaţia. Mikael Granlund a profitat de cele două minute de superioritate şi a înscris de două ori (44:12, 45:57). Gazdele s-au desprins la 3-1 prin reuşita lui Joel Armia (54:04), însă nord-americanii au izbutit in extremis să trimită meciul în prelungiri, marcând de două ori, prin Zach Whitecloud (57:48) şi Max Comtois (58:36), după ce au scos portarul pentru a avea superioritate pe gheaţă. În prelungiri, finlandezii au profitat de un nou moment de power play şi au marcat golul victoriei.

În finala mică, echipa Cehiei a dispus de selecţionata Statelor Unite, câştigând medaliile de bronz.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...