Hollande: Cei care nu respectă valorile UE trebuie să se gândească dacă mai rămân în blocul comunitar

Președintele francez Francois Hollande a declarat miercuri, referindu-se la poziția Ungariei în criza refugiaților, că acele state care nu respectă valorile și principiile Uniunii Europene trebuie să își pună problema dacă mai rămân în blocul comunitar, transmite agenția EFE. 'Europa este un ansamblu de valori, de principii. Cei care nu doresc să respecte aceste principii trebuie să își pună problema (continuării) prezenței lor în Uniunea Europeană', a spus șeful statului francez la sosirea la Consiliul European extraordinar dedicat crizei refugiaților.

În numele valorilor și principiilor europene, invocându-se în special 'solidaritatea' europeană, la Consiliul JAI desfășurat marți au fost impuse cotele obligatorii de refugiați statelor UE, deși patru țări est-europene (România, Ungaria, Cehia și Slovacia) s-au opus unei asemenea abordări.

Aflat în acel moment într-o vizită la Londra, la o întrebare legată de posibilitatea sancționării statelor care nu ar aplica această decizie, Hollande a răspuns, potrivit AFP, că în Europa există reguli, iar țările care nu le respectă se vor pune în situații în care 'ceea ce primesc din partea Europei nu va mai veni'.

Cehia și Slovacia au anunțat că vor contesta la Curtea Europeană de Justiție decizia Consiliului JAI privind cotele obligatorii de refugiați, guvernul slovac precizând de asemenea că nu va aplica această decizie.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR