Hollande și Merkel vor merge la Minsk 'pentru a încerca totul până la capăt' (Palatul Elysee)

Președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel se vor deplasa miercuri la Minsk 'pentru a încerca totul până la capăt' într-o nouă tentativă de găsire a unei soluții diplomatice la criza ucraineană, în cadrul unui summit cvadripartit, care a fost deja denumit de presă reuniunea 'ultimei șanse', după cum au declarat surse de la Palatul Elysee, citate de AFP.

După ce a făcut 'o evaluare rapidă a situației' în cadrul unei convorbiri telefonice, cei doi lideri au convenit să se deplaseze miercuri în capitala belarusă, unde ar urma să li se alăture în cursul după-amiezii președinții Ucrainei, Petro Poroșenko, și Rusiei, Vladimir Putin, conform sursei menționate.

Această precizare a Palatului Elysee intervine în contextul în care șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, lăsase să planeze anterior îndoieli în privința deplasării președintelui Francois Hollande și a cancelarului Angela Merkel miercuri la Minsk, pe fondul deteriorării situației în estul Ucrainei, unde confruntările au continuat chiar și în cursul nopții de marți spre miercuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR