HOPA! Jurnalistă RFI, constatare amară despre europarlamentarii lui Cioloș! Cum o consolează Dan Alexe
HOPA! Jurnalistă RFI, constatare amară despre europarlamentarii lui Cioloș! Cum o consolează Dan Alexe.
Ce a scris jurnalista RFI Mihaela Gherghișan Naum despre europarlamentarii lui Cioloș:
„Omul cât trăiește se deșteaptă...
Ma duc ieri pe la grupul ăsta nou rebotezat în Parlamentu Europei și stau ca stâlpul lângă un stâlp preț de vreo 20 de minute ca să prind la vorbă un șef al lor proaspăt ales. E, șeful întârzie dar cum ședința e gata, eurodeputatii ies unul după altul din sală. Mă saluta vreo trei (belgianca și restul nu mai știu ai cui sunt) și deodată apar românii. Unul din ei mă tot curta când era in campanie electorală și mă tot băga în seamă. Acum trece pe lângă mine foarte înțepat și cică vorbește cu altul, nu vede pe nimeni în jur. Altul, mi-a fost coleg, la fel. Un al treilea mi-a vorbit în microfon pe vremuri, mă știe, trece și el dând din mâini aferat, explicând cuiva mersul lumii.
Asta e. Campania a trecut. Nu mai avem prieteni printre candidații deveniți deputați fiindcă (acum) nu mai au nevoie.”
Ce scrie jurnalistul Dan Alexe, corespondent Europa Liberă la Bruxelles, despre comportamentul europarlamentarilor români:
„Apropo de mezaventura prietenei Mihaela Gherghisan de la RFI, ignorată astăzi suveran, pe culoarele Parlamentului European, de deputații români din noul grup liberal-centrist condus de Dacian Cioloș, cineva a pus întrebarea de ce fac românii asta, odată ajunși în poziții importante.
Eu am spus atunci cum toate informațiile, în atâția ani, le-am aflat întotdeauna (off the record) de la parlamentari francezi și belgieni, iar niciodată de la un român și cineva a întrebat de ce nu dau românii informații presei prietene, fie și off the record, oare așteaptă ceva?
Răspunsul este cultural și e mult mai trist. Nu, nu așteaptă nimic, mai ales la salariile pe care le au. Dar românii nu dau informații jurnalișilor, fie ei și prieteni, pentru că au impresia că ar face treaba în locul lor. Românul nu vede avantajul în a avea un jurnalist favorabil printre prieteni și se întreabă mai degrabă, pur si simplu: — "De ce să-l ajut eu pe-ăsta?"
El nu știe că și jurnaliștii străini, în fața cărora el se gudură, procedează la fel și că aceia dețin acele minunate informații pe care le tot publică pentru că parlamentari și politicieni din țara sau tabăra lor îi țin la curent cu absolut orice se întâmplă, sub acoperirea anonimatului. Românul însă parcă și-ar smulge un dinte dacă îți strecoară un draft de document încă nevotat. Pentru român, ziaristul e ca un detectiv care trebuie lăsat să afle singur tot.
Un caz (trist și real) va ilustra asta: În vremurile in care internetul era doar la început, mă făcusem oarecum amic (credeam eu) cu un domn de la ambasada României, care se mai și ocupa cu presa… ca într-o zi să mă sune Europa Liberă disperată să mă întrebe unde sunt, că Iliescu e la Bruxelles și dă interviuri în direct ziariștilor români aduși cu el pe avion. Eu de ce nu-s acolo?
În fața justificatului reproș, l-am sunat pe omul meu de la ambasadă, iar dialogul a fost:
— "Păi bine, dom Pi*s*dilă, de ce nu mi-ați spus și mie că vine Iliescu azi la UE?"
(tăcere indignată)
— "Eu să vă spun, domn Alexe? Nu sunteți ziarist?!… Aflați!"”
