HOPA! Vasile Blaga va fi audiat în procesul lui Vâlcov! Declarația prin care Vâlcov a recunoscut că a luat mită va fi audiată în ședință publică

HOPA! Vasile Blaga va fi audiat în procesul lui Vâlcov! Declarația prin care Vâlcov a recunoscut că a luat mită va fi audiată în ședință publică

HOPA! Vasile Blaga va fi audiat în procesul lui Vâlcov! Declarația prin care Vâlcov a recunoscut că a luat mită va fi audiată în ședință publică.
 
Instanța Supremă a acceptat mai multe cereri ale lui Darius Valcov în dosarul în care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanță, printre care audierea lui Vasile Blaga ca martor, dezvăluie  G4Media.ro .

În timpul urmăririi penale, Darius Vâlcov le-a declarat procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că în 2009 a fost chemat de Vasile Blaga la sediul central al PDL, iar acesta i-ar fi spus, confidenţial, că ştie că în Olt vor fi licitaţii pentru lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, după care i-a transmis că alocarea fondurilor pentru unele lucrări la Primăria Slatina se va face, pe viitor, doar dacă SC Tehnologica Radion SRL va câştiga licitaţiile.

În justificarea interesului manifestat de Vasile Blaga, Vâlcov a susţinut că ştia şi că firma Tehnologica Radion era condusă „din umbră” de către greii din PDL de la acea vreme, „printre care se afla şi domnul Vasile Blaga”, dar şi că Theodor Berna, administratorul societăţii, a fost consilierul lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. De altfel, Vâlcov a fi formulat un denunt pe numele lui Blaga, care a fost clasat.

“E vorba de a demonstra că ceea ce inculpatul Valcov a arătat în declarația pe care a dat-o este adevărat (…) Vâlcov vine și spune că Blaga a fost cel care l-a pus în contact cu Berna Theodor (…) ceea ce vrem noi sa demonstram este credibilitatea pe care Vâlcov o are in declarația sa”, a explicat avocatul acestuia la termenul din 11 iunie.

O altă cerere acceptata de cei cinci judecători care vor decide verdictul final în procesul fostului consilier este audierea în ședință publică a înregistrării  din 31 martie 2015, de la DNA, cu momentul recunoașterii acuzațiilor din dosar.  Vâlcov și-a retras ulterior mărturia. Avocatul lui Darius Valcov vrea să demonstreze că declaratia ar fi fost luată sub presiune.

Absent la termenele care au avut loc în apel, magistrații îl somează pe fostul ministru al Finanțelor să participle la ședințele de judecată.

“Pune în vedere apelantului inculpat Vâlcov Darius Bogdan să se prezinte la instanţa pentru a-şi exprima punctul de vedere, în sensul de a preciza dacă doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală, iar în cazul în care nu se poate prezenta la instanţă să depună o declaraţie autentificată din care să rezulte, fără echivoc, poziţia acestuia cu privire la acest aspect”, se arată în încheierea instanței.

Context: Procesul a fost amanat pentru 17 septembrie. Fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, Dariu Vâlcov, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Decizia de condamnare a consilierului premierului Dăncilă a fost dată în februarie 2018, însă cele trei judecătoare au întârziat un an cu redactarea motivării sentinţei.

Darius Vâlcov, unul dintre creatorii programului de guvernare al PSD, a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări, mai scrie Agerpres.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte – „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, susţine DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie – martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie – decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012 – 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

DNA mai arată că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei, şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Vâlcov mai este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei. Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov, cu excepţia sumei de 600.000 lei, care a rămas în contul unei societăţi comerciale.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...