Hunedoara: Angajaţii termocentralei Mintia continuă protestul şi pe timpul nopţii

Hunedoara: Angajaţii termocentralei Mintia continuă protestul şi pe timpul nopţii

Aproape 50 de angajaţi ai termocentralei Mintia vor continua protestul început marţi dimineaţa şi pe timpul nopţii spre miercuri, după ce o parte din schimbul de dimineaţă a decis să rămână în cantina societăţii, alăturându-se altor colegi, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.

Potrivit liderului sindical, administraţia Complexului Energetic Hunedoara i-a anunţat pe oameni că în cursul zilei de miercuri la termocentrala Mintia ar putea sosi ministrul Energiei, Anton Anton, pentru a se întâlni cu sindicatele.

"Continuăm protestul şi aşteptăm la Mintia vizita premierului şi a celor doi lideri politici Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu (preşedinţii PSD, respectiv ALDE, n.r.) pe care i-am invitat la sediul termocentralei. Vom sta de vorbă şi cu ministrul Energiei pentru că nu refuzăm dialogul social", a spus Iştoc.

Protestatarii acuză lipsa unui ajutor din partea statului în vederea salvării termocentralei, dar şi faptul că administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a achitat către bugetul de asigurări sociale doar o parte din contribuţiile sociale ale angajaţilor, aferente ultimului salariu.

"Revendicarea principală se referă la acordarea unei scheme de sprijin care să acopere diferenţa dintre preţul de cost al energiei şi cel obţinut din piaţă. Activitatea de producţie a termocentralei nu este afectată, la protest fiind prezenţi angajaţi care au lucrat în schimbul de noapte sau oameni care au venit de acasă şi se află în timpul liber", a arătat liderul sindical.

Pe de altă parte, sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Ministerul Energiei nu ar fi ţinut cont de modificările propuse de Sindicatul Solidaritatea Hunedoara la legislaţia de mediu, prin care se solicita ca şi cazanele termice cu o putere mai mică de 550 de megawaţi să fie cuprinse într-o derogare de la normele de mediu în vigoare.

Acest lucru ar fi permis, susţine liderul sindical, ca grupurile energetice 3 şi 4 de la termocentrala Mintia să fie cuprinse într-un program de retehnologizare până în anul 2020, în vederea încadrării în normele de mediu.

Termocentrala Mintia a fost amendată în iunie 2015 de Garda de Mediu cu 60.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, în paralel fiind dispusă oprirea activităţii la acest agent economic. Sancţiunile au fost contestate în instanţă de CEH, procesul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia