Ialomiţa: Cererea de eliberare condiţionată formulată de Ioan Becali, admisă de Judecătoria Slobozia

Magistraţii Judecătoriei Slobozia au admis luni, în primă instanţă, cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul impresar Ioan Becali.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Potrivit deciziei Judecătoriei Slobozia, instanţa "dispune liberarea condiţionată a petentului-condamnat Becali Ioan, deţinut în Penitenciarul Slobozia, pentru restul rămas neexecutat din executarea pedepsei de 7 ani şi patru luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti".

Fostul impresar a fost încarcerat cu doar două săptămâni în urmă, pe 20 februarie 2018, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv în dosarul mitei pe care a dat-o fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a-l achita în dosarul Transferurilor.

Fratele său, Victor Becali, a primit, în acelaşi dosar, 5 ani şi 8 luni închisoare cu executare.

Instanţa supremă a respins apelurile celor doi, fiind menţinute pedepsele date în noiembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti.

În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost achitat. Iniţial, Borcea primise la Curtea de Apel Bucureşti o pedeapsă de 7 ani şi 10 luni închisoare. El se află în prezent la Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Fosta judecătoare Geanina Terceanu a fost condamnată la 7 ani, de la aceasta fiind confiscată şi suma de 185.000 euro, banii reprezentând mita primită. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR