Ialomiţa: Minor de 10 ani, surprins conducând o maşină în care se afla şi tatăl său, în oraşul Ţăndărei

Un minor de 10 ani a fost surprins conducând o maşină pe străzile din oraşul Ţăndărei, iar poliţiştii au descoperit că maşina îi fusese încredinţată chiar de tatăl acestuia, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, potrivit informaţiilor furnizate, luni, de IPJ Ialomiţa.

La data de 26 aprilie, în jurul orei 15:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţăndărei au observat în trafic un autovehicul, la volanul căruia se afla un minor.

Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 10 ani, din oraşul Ţăndărei, iar pe scaunul din dreapta a fost identificat tatăl acestuia, un bărbat 29 de ani, care i-a încredinţat autovehiculul fiului său, pentru a-l conduce.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere" şi "încredinţarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere".

De asemenea, tatăl minorului a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020. AGERPRES/ (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români