Ianis Hagi și-a adus aminte cum se marchează. Gol superb al românului, înainte de duelul cu Turcia

Ianis Hagi a marcat pentru Alanyaspor în remiza 2-2 cu Goztepe, reușită în campionat care vine după 4 luni de secetă. Atacantul român mai punctase de două ori în Cupa Turciei, astfel că a ajuns la un total de 5 goluri pentru formația turcă.

Hagi jr a adus egalarea formației sale în minutul 15, după ce gazdele deschiseseră scorul în minutul 7. El a punctat direct din lovitură liberă, șutul său pe colțul scurt surprinzându-i p adversarii din zid și pe portar. Alanyaspor s-a văzut condusă în partea a doua a meciului, însă a reușit o egalare miraculoasă în al 10-lea minut de prelungiri, prin Kaya, intrat de câteva minute pe teren.

Echipa lui Ianis Hagi este pe locul 11 în clasament, fără șanse reale de a prinde un loc de cupă europeană, dar la o diferență liniștitoare față de locurile retrogradabile.

Ianis Hagi mai marcase în Super Lig în noiembrie anul trecut. Foto Facebook Alanyaspor

Ianis Hagi mai marcase în Super Lig în noiembrie anul trecut. Foto Facebook Alanyaspor

Internaționalul român vine astfel cu moral bun, peste o săptămână, la reunirea lotului primei reprezentative în vederea barajului cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial. Meciul, programat la Istanbul, este decisiv pentru tricolori, un succes aducându-i la doar un pas de turneul final găzduit în vară de SUA, Canada și Mexic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR