Iaşi: Discursurile unora dintre oficialii prezenţi la manifestările de 24 Ianuarie, huiduite de mulţime

Iaşi: Discursurile unora dintre oficialii prezenţi la manifestările de 24 Ianuarie, huiduite de mulţime

O parte dintre ieşenii care au venit miercuri în Piaţa Unirii au huiduit în timpul discursului preşedintelui Consiliului Judeţean, Maricel Popa, lider al PSD Iaşi, aceleaşi reacţii fiind înregistrate şi în timp ce consilierul prezidenţial Andrei Muraru prezenta mesajul şefului statului.

În timpul discursului lui Maricel Popa s-au auzit huiduieli, fluierături şi s-a scandat "PSD ciuma roşie". Spiritele s-au liniştit în momentul în care ministrul Culturii din Republica Moldova a luat cuvântul.

De asemenea, unii dintre cei adunaţi în mulţimea de oameni care au asistat la manifestări au afişat bannere cu mesaje referitoare la autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. "Cerem autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. Echitate pentru Moldova", "Cerem autostrada Marii Uniri", se putea citi pe bannerele respective.

Totodată, oamenilor le-au fost împărţiţi şi fluturaşi intitulaţi "Proclamaţia de la Iaşi", datate 24 ianuarie 2018, un text în 10 puncte prin care se solicită autostrada menţionată, alte investiţii pentru Iaşi şi regiunea Moldovei, un referendum privind modificarea legilor justiţiei, interzicerea accesului în funcţii a persoanelor condamnate penal, o diminuare a numărului de parlamentari şi depolitizarea administraţiei centrale şi locale.

"În ianuarie 1859, nu s-au unit doar Principatele Române, ci s-au unit elite, aspiraţii, entuziasme. Lecţia Unirii Mici este aceea că o naţiune are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte viitorul. Atunci destinul fusese proiectat altfel de marile puteri, de marii diplomaţi ai vremii. S-au auzit însă cuvântul şi vrerea poporului exprimate de lideri puternici, curajoşi, devotaţi şi istoria lumii s-a schimbat odată cu voinţa naţională", a spus preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, în discursul său.

Potrivit acestuia, astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie de "forţă, încredere, devotament şi solidaritate pentru anii care urmează".

"Acum, în 2018, în anul Centenarului nostru, trebuie să ştim să reconstruim această poveste a statalităţii româneşti. Este o lecţie de istorie importantă pentru noi toţi, cei care ne raportăm la miza reală a politicii pentru România şi pentru români. Vom fi mai buni şi mai respectaţi în întreaga lume doar atunci când vom înţelege că şansa noastră, şi acum, ca şi atunci, înseamnă unire şi înţelepciune. Solidaritatea şi unitatea sunt mult mai de preţ şi mai folositoare românilor decât dezbinarea sau tensiunile ce ne depărtează de preocupările de zi cu zi ale românilor. Cred că avem datoria să ne reconfirmăm coeziunea pentru proiectul României moderne", a susţinut liderul PSD Iaşi.

Popa a îndemnat ieşenii să înveţe din exemplul lui Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Alexandru Ioan Cuza, din înţelepciunea lor, "din voinţa lor de a pune deoparte interesele personale, atunci când obiectivele naţiunii au cerut să acţioneze împreună". "Numai aşa vom fi la înălţimea înaintaşilor noştri, cărora sărbătoarea de azi le aduce un omagiu de recunoştinţă. Am încredere că spiritul Unirii va învinge în folosul românilor", a încheiat Maricel Popa. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...