Iaşi: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, nu mai are voie să deţină funcţii de conducere

Iaşi: Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, nu mai are voie să deţină funcţii de conducere

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf Parascheva" din Iaşi, Carmen Dorobăţ, nu mai are voie să conducă nicio instituţie publică sau privată, după ce a fost condamnată într-un dosar de luare de mită de la studenţi pentru promovarea examenelor.

Decizia a fost pronunţată miercuri de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, după ce Carmen Dorobăţ a atacat cu recurs decizia instanţei de judecată în care aceasta a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită din 2015, când era profesor la Universitatea de Medicină.

Instanţa stabilise iniţial şi că Dorobăţ nu mai are voie să predea în instituţii de învăţământ de stat sau privat.

"Admite contestaţia la executare formulată de inculpata Carmen Mihaela Dorobăţ împotriva deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 1747/99/2015. Stabileşte că modificarea dispusă prin decizia penală menţionată referitoare la dispoziţiile privind pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatei Carmen Mihaela Dorobăţ atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, priveşte doar interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g din Codul penal, al cărui conţinut a fost extins, cu menţinerea interzicerii execitării drepturilor aşa cum au fost aplicate prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Iaşi. Cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea cererii rămân în sarcina statului", se precizează în hotărârea publicată pe site-ul Curţii de Apel Iaşi.

Decizia este definitivă.

Carmen Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase "Sf.Parascheva" din 2004, a declarat jurnaliştilor că se va conforma deciziei magistraţilor.

"Am clarificat prin avocaţii mei exprimarea deciziei finale. Desigur, mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine. Vă mulţumesc pentru colaborarea instituţională pe care am avut-o", a transmis Carmen Dorobăţ jurnaliştilor.

Carmen Dorobăţ şi soţul acesteia, Gheorghe Dorobăţ, au fost condamnaţi în urmă cu o săptămână, de Curtea de Apel Iaşi, la 3 ani de închisoare cu suspendare, respectiv 2,3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea dreptului de a preda în instituţii de învăţământ superior public sau privat. Cei doi au fost acuzaţi de luare de mită.

Potrivit DNA, la sfârşitul lunii ianuarie 2015, şeful Catedrei de "Anestezie generală" din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, Gheorghe Dorobăţ, care la acea vreme era şi şeful secţiei ATI din Spitalul de Neurochirurgie "Nicolae Oblu", a primit, prin intermediul soţiei sale, prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, 2.000 de euro. Conform unui comunicat DNA, banii proveneau de la 20 de studenţi care au livrat câte 100 de euro în carnetele de student, pentru ca astfel să li se acorde nota 9 la disciplina "Anestezie Generală", la un examen ce se desfăşura în aceeaşi zi.

Potrivit rechizitoriului DNA, mita a fost dată pentru că majoritatea celor 20 de studenţi nu obţinuseră nota de trecere la examenul practic, condiţie obligatorie pentru a fi primiţi să susţină, conform regulamentului, proba scrisă. Procurorii au procedat la organizarea unui flagrant. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria