Iaşi: Şase dintre cele şapte persoane decedate în accidentul de pe DN 28 erau muncitori transportaţi cu o dubiţă

Iaşi: Şase dintre cele şapte persoane decedate în accidentul de pe DN 28 erau muncitori transportaţi cu o dubiţă

Şase dintre cele şapte persoane care au decedat în accidentul care a avut loc pe DN 28, în afara localităţii Sârca, erau muncitori în construcţii care se aflau în autoutilitara lovită de un camion care a intrat pe contrasens, cea de-a şaptea persoană decedată fiind şoferul camionului.

Conform primelor concluzii ale poliţiştilor, un autocamion ar fi derapat într-o curbă şi intrat pe contrasens, a acroşat o ambulanţă, apoi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară.

"Au fost trimise iniţial patru echipaje, s-a suplimentat cu încă trei, cu mai mulţi medici, asistenţi şi paramedici. Au fost găsite iniţial şase persoane inconştiente, au fost evaluate, s-a început resuscitarea. Pentru unele dintre ele s-a declarat imediat decesul. A şaptea persoană, şoferul dubiţei, a fost şi el găsit în stop cardio-respirator prin traumă. S-a efectuat resuscitarea timp de o oră. Din păcate, fără răspuns. Astfel, bilanţul deceselor la acest accident este de şapte persoane decedate din două autovehicule. Energia cinetică din momentul impactului a produs leziuni extrem de severe la nivelul tuturor segmentelor la cele şapte persoane decedate în acest accident", a declarat coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că şase dintre cele şapte persoane decedate se aflau în autoutilitară şi erau muncitori în construcţii.

Celelalte trei persoane implicate în accident, între care o gravidă, se aflau într-o ambulanţă care a plecat de la staţia din Târgu Frumos. Şoferul a suferit o fractură de picior, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul "Sfântul Spiridon". Iniţial, gravida a declarat că nu are nevoie de îngrijiri medicale în spital, ea fiind preluată de familie. Ulterior, aceasta s-a răzgândit şi a venit la spital. Asistenta medicală a fost transportată şi ea la unitatea medicală.

"Cei trei din ambulanţă erau stabili. Prima a plecat de acolo, aşa cum a dorit, gravida care era pacientă în ambulanţă. Ea era stabilă hemodinamic. A fost dusă la maternitate. Şoferul ambulanţei şi asistenta au fost preluaţi de echipajele noastre. Se află în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului 'Sfântul Spiridon'. Şi ei sunt stabili, conştienţi, au câteva contuzii. Vor fi evaluaţi. Sperăm ca evoluţia lor să fie una favorabilă. Şoferul a fost dus în sala de chirurgie, după ce s-a constatat că are o ruptură de splină hemoperitoneu. Evoluţia stării pacienţilor este în dinamică, oricând pot apărea modificări", a declarat Diana Cimpoeşu.

Potrivit IPJ Iaşi, în jurul orei 6,40, a fost primită o sesizare conform căreia pe DN 28, în afara localităţii Sârca, a avut loc un accident rutier , soldat cu victime omeneşti. În accident au fost implicate trei maşini: un autocamion, o ambulanţă şi un autovehicul.

"În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite, iar pentru o dintre acestea a fost constatat decesul. În prezent, la faţa locului sunt mai multe echipaje de poliţie rutieră care efectuează cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul şi acţionează pentru fluidizarea traficului rutier", au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale