Iaşi: Victimele accidentului din Blăgeşti, printre care se numără şi doi poliţişti, la Terapie Intensivă

Cele trei persoane implicate în accidentul de marţi seara pe DN28A Târgu Frumos - Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti, se află în terapie intensivă, medicii fiind rezervaţi în privinţa uneia dintre victime.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof. Diana Cimpoeşu, a declarat pentru AGERPRES că cele trei persoane care au fost rănite în accident, printre care un poliţist şi o poliţistă, se află la terapie intensivă. Conform declaraţiilor medicului, în cea mai gravă stare se află poliţistul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, acesta având şi fracturi la nivelul toracelui.

"Au fost operaţi toţi trei azi noapte, pentru fracturile de femur. Poliţiştii sunt internaţi la Terapie Intensivă. Vor mai fi operaţi peste câteva zile. Acum necesită terapie intensivă şi sunt monitorizaţi, ei fiind consultaţi de medici de la toate specializările", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Reamintim că trei persoane au fost rănite, printre care doi poliţişti, într-un accident produs marţi seară între o autospecială de poliţie şi un autoturism pe DN28A Târgu Frumos - Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti.

Potrivit unui comunicat remis de IGPR, doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, aflaţi în misiune pentru căutarea unei fete de 3 ani dispărute, s-au angajat în efectuarea unei depăşiri, într-o zonă unde aceasta era interzisă, lovind frontal un alt autoturism.

IGPR precizează că autospeciala de poliţie avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice.

Şoferii nu au putut fi testaţi alcoolscopic.AGERPRES/(A, AS autor: Daniela Malache, editor: Elena Stanciu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR