Iaşi: Zeci de agricultori au mărşăluit cu tractoarele prin municipiul reşedinţă

Zeci de fermieri din Iaşi şi din alte judeţe ale Moldovei au mărşăluit cu agregatele agricole miercuri pe străzile din Iaşi, nemulţumiţi fiind de faptul că nu au primit susţinere din partea guvernului pentru pierderile suferite anul trecut.

Foto: (c) Daniela MALACHE / AGERPRES


"În agricultura din zona noastră, în special în cea din sud-est şi sudul ţării, suntem în situaţia în care nu s-au primit despăgubiri pentru culturile agricole din primăvara anului trecut, după numeroasele negocieri pe care le-am avut cu reprezentanţii guvernului, ai Ministerului Agriculturii, ai Camerelor din zona noastră care lucrează pentru agricultură, ai Comisiilor pentru agricultură din Parlament. Aceste despăgubiri fuseseră promise de ministrul Agriculturii, domnul Oros. Am ajuns aici deoarece am protestat pe 4 martie la Iaşi, pe 24 martie la Bucureşti în faţa Guvernului şi la protestele noastre nu au fost acordate încă nişte răspunsuri certe. Noi vrem banii pentru culturile calamitate în anul precedent. Este una dintre măsurile care ar putea să mai salveze din ceea ce s-a pierdut în anul precedent", a declarat preşedintele Asociaţiei Fermierilor "Grânarii. Dă-te pe brazdă", Emil Teofil Bălteanu.

Foto: (c) Daniela MALACHE / AGERPRES


Potrivit acestuia, mulţi dintre fermieri nu îşi pot continua lucrările agricole din cauza faptului că nu au motorină, nu au cu ce să plătească salariile, nu au cu ce să-şi achiziţioneze îngrăşămintele.

Foto: (c) Daniela MALACHE / AGERPRES


"Noi reprezentăm fermierii din toată zona Moldovei. (...) Pot spune că dacă în anul 2019 noi am avut raportat aproximativ 19 milioane de tone la hectar, numai de porumb, în anul 2020 a fost de aproximativ 11 milioane de tone. Aceste cifre explică dezastrul care a fost în agricultură. (...) În principiu, clientul final nu a resimţit problemele noastre. Suntem în situaţia în care se află sectorul HoReCa. Pot să vă spun că lucrăm cu o parte din sectorul HoReCa. La ei au crescut preţurile, spre exemplu, la o cameră de hotel, cu 15-20% şi mai pot să întregească ceva din pierderi, în timp ce la noi acest lucru nu se poate, deoarece facem parte dintr-un circuit, pot să spun, mondial", a spus Bălteanu. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Așa o fi?

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”