ÎCCJ: Dosarul DGASPC Teleorman, în care este inculpat Liviu Dragnea, amânat pentru 21 ianuarie

ÎCCJ: Dosarul DGASPC Teleorman, în care este inculpat Liviu Dragnea, amânat pentru 21 ianuarie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat miercuri, pentru 21 ianuarie, judecarea apelului în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Completul de 5 judecători la care a fost repartizat dosarul a admis cererea de amânare formulată de avocatul unui inculpat, care nu s-a putut prezenta la proces din motive medicale.

Liviu Dragnea nu a fost prezent la termenul de miercuri, fiind reprezentat de avocat. Au lipsit, de asemenea, mai mulţi inculpaţi şi avocaţi din oficiu.

Pe 13 decembrie, dosarul în care este judecat Liviu Dragnea a fost repartizat la completul 2 penal de la Instanţa supremă. Acest complet este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Pe 5 decembrie, Secţia pentru judecători a CSM a recomandat ca Instanţa supremă să efectueze o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 pentru anul 2018, dar şi mărirea numărului acestor completuri de la 4 la 6 (3 în materie penală şi 3 în materie civilă).

Pe 21 iunie, Înalta Curte l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două persoane - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Decizia a fost atacată cu apel.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţinea că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmau că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...