„Icrele au fost la fel de geniale ca orice cutie de icre luată din magazin cu 5 lei”/Experiență la noua tavernă a lui Pescobar din Cluj

Omul de afaceri Paul Nicolau, supranumit Pescobar, patronul restaurantelor Taverna Racilor închise în acest an de ANPC pentru nereguli privind siguranța alimentară, a deschis recent un nou restaurant, la Cluj-Napoca, însă primele recenzii nu sunt deloc pozitive.

Astfel, un clujean a postat pe rețelele sociale un material filmat în locația lui Pescobar.

”Icrele au fost la fel de geniale ca orice cutie de icre luată din magazin cu 5 lei, iar cele patru urme de creveți au fost aproape ok. Pâinea, deși congelată ca restul de 90% din preparatele din meniu, a fost bună.

La baia mixtă erau două vase de toaletă, iar pentru o cantină cu o capacitate de peste 300 de oameni e cam puțin. Ce să zic, încă un vas de toaletă era egal cu o masă pierdută, ca spațiu, așa că atât s-a putut!

Am comandat paste cu homari, dar cică nu s-au putut face, totuși platourile scumpe cu homari fugeau pe lângă capul meu. Au fost păstrați pentru cei mai buni.

Am comandat paste cu fructe de mare. Câtea midii și niște creveți mediocrii. Alt produs a fost Fritto Misto, adică hai să aruncăm fructe de mare congelate direct în ulei să vedem ce se întâmplă. A fost teribil.

La cât ulei au avut, faptul că nu se mai găteau la mine în gură era minune mare”, a precizat persoana respectivă.


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...