IGPF: 40 cetăţeni străini ascunşi în trei automarfare, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Un număr de 40 de cetăţeni străini care erau ascunşi în trei automarfare au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni în acest sfârşit de săptămână în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, informează, duminică, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Potrivit sursei citate, cei 40 de cetăţeni din Turcia, Afganistan, Siria şi Pakistan erau ascunşi în trei automarfare conduse de şoferi români şi bulgari.

"În data de 05.02.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Borş au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar în care se aflau doi cetăţeni români. Cu ocazia efectuării verificărilor, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi ascunşi douăzeci şi nouă de cetăţeni străini. În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia şi Siria cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil", precizează IGPF.

De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand şi Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni bulgari.

Acestea erau înmatriculate în Slovacia, respectiv Bulgaria şi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto şi ţevi metalice pentru societăţi comerciale din Slovacia şi Germania.

"În urma verificărilor, în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi unsprezece cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 11 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în România. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun", menţionează sursa citată. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă