IGPF: Aproximativ 41.600 de persoane au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

IGPF: Aproximativ 41.600 de persoane au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 41.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 24.850 de mijloace de transport, din care 17.100 de automarfare, informează vineri Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.900 de persoane cu 13.500 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.700 de persoane cu 11.300 de mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 28.800 de persoane şi 16.500 de mijloace de transport (10.800 de automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.200 de persoane cu 9.300 de mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/ carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 5.586 de persoane, precizează IGPF.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I - 3.320 (din care 1.040 pe jos), PTF Borş - 1.428, PTF Petea - 565, PTF Nădlac II - 131, PTF Vărşand - 34.

Cât priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 40 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 24 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 277.900 de lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 3.500 de lei. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…