IGPF: Trafic restricţionat temporar pe teritoriul Ungariei, pentru autovehiculele de mare tonaj, cu ocazia sărbătorilor pascale

Traficul urmează să fie restricţionat pe teritoriul Ungariei, temporar, pentru autovehiculele de mare tonaj, cu ocazia Paştelui catolic, anunţă IGPF.

Astfel, de joi, ora 23,00 (ora României), şi până vineri, ora 23,00, apoi de sâmbătă, începând cu ora 23,00, şi până luni, ora 23,00, circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile, va fi restricţionată de autorităţile maghiare.

În perioada menţionată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.

IGPF precizează că în intervalul orar menţionat traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

Pentru intervalul menţionat şi începând cu data de luni, ora 23,00, când traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului. Astfel, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalităţile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

La frontiera cu Ungaria, formalităţile se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliţia de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu această ţară, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de către Poliţia Ungară.

În baza protocoalelor bilaterale, PFR poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autorităţile ungare. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Ce se întâmplă? / Băncile din Ro au refuzat de 6 ori să împrumute Guvernul în luna martie!

5 VIDEO „Voi face 10-11 luni! Mă duc la puşcărie ca la cofetărie, aţi înţeles ce zic?” / Manelistul interlop Dani Mocanu ia în derâdere Justiția din Român…