IGPR: 722 de infracţiuni constatate şi 511 permise auto reţinute în cadrul unor acţiuni la nivel naţional

Poliţiştii au constatat 722 de infracţiuni, au aplicat peste 7.300 de amenzi şi au reţinut 511 permise auto în timpul unor acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice derulate în cursul zilei de sâmbătă.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis duminică AGERPRES, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.303 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2,5 milioane de lei.

Au fost constatate 722 de infracţiuni, 144 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate cinci persoane urmărite naţional sau internaţional iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 148 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 511 permise de conducere şi retrase 81 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au acţionat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR