IGPR: Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în legătură cu achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale

Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar în care se investighează achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu şi fals în declaraţii, toate în legătură cu achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

În acelaşi timp, arată sursa citată, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane.

Persoana în cauză va fi condusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acesteia, pentru clarificarea situaţiei de fapt, informează IGPR. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR